UPDATE: Doi bărbați din Budești bănuiți de furt, arestați 30 zile

UPDATE: Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma continuării cercetărilor de către polițiști, au fost identificați doi bărbați de 51 respectiv 68 de ani, ambii din comuna Budești, bănuiți că ar fi participat la comiterea infracțiunii de furt, faptă comisă la data de 11 mai a.c..
De asemenea, cei doi sunt bănuți de comiterea a altor două furturi, săvârșite pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, prejudiciul fiind de peste 14.000 lei.
Față de cei doi bărbați instanța a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, urmare a propunerii formulate de procuror, după ce în prealabil cei doi au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
De asemenea, față de bărbatul de 42 de ani, din Budești, parchetul a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pe o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 42 de ani, din Budești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 11 mai a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, dintr-un imobil aflat în construcție, de pe strada Ostroveni, persoane necunoscute au sustras mai multe scule electrice, prejudiciul fiind de aproximativ 10.000 lei.
Polițiști ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale și specialiștii criminaliști, s-a reușit identificarea unui bărbat de 42 de ani, din comuna Budești, bănuit de comiterea faptei.
În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a bărbatului, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Astăzi, 14 mai a.c.,, bărbatul o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri legale.