Bărbat condamnat pentru infracţiuni rutiere
La data de 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Horezu, pe numele unui bărbat, de 48 de ani, din comuna Mihăești, județul Vâlcea, pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 26 august 2017, în jurul orei 23.00, persoana în cauză a condus un autoturism pe Drumul Național 65 C, pe raza comunei Roești, aflându-se sub influența alcoolului. Fapta a fost săvârșită în stare de recidivă, bărbatul nu se afla la prima abatere de acest fel.
Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului în care au efectuat cercetări sub supravegherea procurorului de caz. În prezent, persoana în cauză se află încarcerată în Penitenciarul Mioveni, județul Argeș.