Banii europeni modernizează învățământul în comuna Budești

Administrația condusă de primarul Ion Vlădulescu a acordat prioritate maximă accesării de fonduri europene pentru dezvoltarea localității.

În Budești acum se lucrează din plin la reabilitarea, modernizarea și dotarea unei școli, dar și la construirea unei grădinițe cu două săli de clasă.
“Grădinița va fi inaugurată în curând. Mai sunt de făcut niște lucrări interioare și dotările. Va putea deservi 50 de preșcolari să vedem acum și ce reglementări mai apar datorită situației sanitare din țară. În orice caz la începutul noului an școlar grădinița va putea intra în circuitul educațional. La școală lucrările sunt în grafic. Nu vor fi terminate în această vară, dar am luat măsuri și toți elevii vor fi transportați cu microbuzele și vor învăța în alte școli dacă se va începe procesul de învățământ pe varianta clasică”, ne-a declarat primarul Ion Vlădulescu. (T.G.)