Băi, Borza! Nu toţi ziariştii sunt nişte bulangii!

Nu pot să fiu supărat pentru limbajul plin de ironie, cinism, proverbe, exemple adoptat de Borza!

Remus Borza conduce o firma de top şi foloseşte des expresia “băieţii deştepţi”, fiind el însăşi unul din băieţii deştepţi ai insolvenţelor din România.
Necăsătorit şi cu lipici la femei, după cum spune, plin de diplome, succes şi bani, Borza îşi poate permite pe bună dreptate să spună ce vrea. Mai ales despre politicieni şi despre cei care au căpuşat firmele de stat.
M-a deranjat doar că s-a luat de presa locală la modul ironic, dar şi agresiv acuzator. Dacă dintre cei care au căpuşat CET GOVORA sunt mulţi care erau nişte “sărăntoci cu izmenele rupte în fund acum câţiva ani”, cum spunea Borza la şedinţa de Consiliu Judeţean, şi care acum au flote de maşini străine şi milioane de euro, îmi permit să îi atrag atenţia administratorului de la CET că în presă suntem destui care am avut permanent “izmenele rupte”, care vom muri fără să ne permitem să purtăm măcar vara chiloţi de firmă şi care nu am luat nici măcar un leu din cele 2,5 milioane de euro pe care spune domnia sa le-a luat presa locală nemeritat din CET în ultimii ani.
Ca să folosesc un termen din limbajul lui nu toţi suntem nişte “bulangii”, nu toţi a trebuit să lingem pantofii nu ştiu cărui director de la OLTCHIM, deşi destui am fost nevoiţi să lingem uneori ultimul strop dintr-o ciorbă simplă!
Remus Borza, află că nu ne este frică să scriem adevărul, cum ai insinuat, nici nouă şi nici altor colegi din presă.
La finalul şedinţei am insistat personal pe lângă dumneavoastră să faceţi publice listele celor 203 firme care au căpuşat CET Govora, dar şi al patronilor din presă care folosindu-se de câte două trei societăţi au vândut nu numai “publicitate inutilă” CET, dar şi alte servicii şi produse la suprapreţ.
Hai, fiţi deschis şi faceţi o conferinţă de presă! Chemaţi-ne pe toţi cei 25 de care spuneţi că formăm buricul presei mondiale şi că edităm, ziare cu tiraje ridicole.
Dacă aţi însuma cititorii online ai presei vâlcene aţi observa că sunt zile în care depăşim împreună o sută de mii de cititori.
Nu spun că suntem toţi nişte îngeri.
La urma urmei, presa şi politica nu se fac cu îngeri şi după câte am văzut în ultima perioadă nici insolvenţele nu se administrează de nişte băieţi săraci.
Ne place că aveţi o iubită din Vâlcea, costume la marele fix, că îi puneţi cu botul pe labe pe unii afacerişti, că aveţi automobil asortat la cravată.
Admirăm limbajul libertin, presărat pe alocuri cu neologisme şi termeni de specialitate meniţi a arde creierele unor consilieri care nu înţeleg mai nimic din discursul dumneavoastră. Nu ne deranjează măsurile economice luate, majoritatea dintre noi trecând prin viaţă în situaţii în care am rămas fără joburi. Nu ne deranjează nici aluziile la sindicatele prea multe, la chiulangii din CET care au luat 63 de ani de concedii medicale într -un an.
Nu ne interesează nici tariful de 20 de mii de euro lunar pe care îl percepeţi şi pe care îl consideraţi unul de mizerie faţă de cât aţi merita şi faţă de cât iau alţii de pe piaţă.
Dar vă rugăm să nu ne mai credeţi “bulangii”! Chiar nu suntem!
Şi majoritatea nu purtăm deloc izmene şi nici nu vrem să fim “şi cu dânsa-ntrânsa, şi cu sufletul în rai” cum v-aţi exprimat! Poate nici nu credem în rai. Pur şi simplu ne temem să nu transformaţi Râmnicul într-un iad ticsit de şomaj!

Traian GUMINSKI