AZI: VÂLCEA SUB APE! DN 7 inundat la Călimăneşti, gospodării inundate la Grădiştea şi Berislăveşti!

Timp de câteva ore pompierii militari au acţionat în judeţul Vâlcea în trei localităţi unde apele au făcut prăpăd.

“Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo s-au înregistrat următoarele situații de urgență:
– ISU Valcea a intervenit pentru limitarea efectelor negative în urma inundațiilor în localitatăților Grădiștea și Călimănești.
Astfel pe raza localitații Grădiștea s-a produs pentru o scurtă durată de timp o creştere a nivelului apei pârâului Obislavu (viituri de pe versanţi și/sau în urma precipitaţiilor abundente), acestea inundând 11 gospodării (curți) și o anexă. Intervenția forțelor profesioniste a constat în evacuarea unui autoturism, a două animale de talie mică (porci) și a 45 de păsări, precum și asanarea apei dintr-o anexă. În prezent apele s-au retas, neîregistrându-se alte intervenții.


În localitatea Călimănești a fost afectat traficul rutier fiind inundat drumul național 7, cu adâncime de 80 cm pe alocuri, având ca urmare devierea circulației. Forţele profesioniste și SVSU Călimănești au acţionat pentru evacuarea apei de pe carosabil.

O altă situație de urgenţă a fost gestionată de serviciul voluntar Berislăvești.
Astfel în comuna Berislavesti, sat Dăngeşti, au fost afectate două locuinţe şi DJ 703N afectat pe aproximativ 20m.
La interventie SVSU a acţionat cu utilaje (buldoexcavator, tractor prevăzut cu lamă) şi mijloace individuale”- ISU Vâlcea.