“Zilele Râmnicului” aduc noi distracții pentru vâlceni! Iată programul!

Luna mai este o lună plină de evenimente în județul nostru și de zile libere. Mai multe localități își aniversează atestarea documentară. Sunt și unele care au organizat competiții sportive sau artistice fără legătură cu ziua localității. Există multe Târguri rurale de tradiție de “Înălțarea Domnului”. Au fost acțiuni ample cu ocazia zilei de 1 Mai și vor fi și […]

Read more

Asociația “Mămici din Vâlcea”, lăudată de prefectul Florian Marin

Florian Marin a fost un comandant de poliție foarte deschis față de presă și cu un management instituțional transparent. Este la fel și în funcția de prefect de această dată, fiind activ și pe facebook, şi postând pe pagina personală toate acțiunile și evenimentele în care este implicată instituția pe care o conduce. Într-o postare recentă, el a remarcat implicarea […]

Read more

“Conflictul Liceelor” a ajuns la semifinale! Liceul Sanitar a prins ultimul tren spre marele premiu

Sâmbătă, 28 aprilie, a avut loc o etapă intermediară a concursului “Conflictul Liceelor”, ajuns la a 11-a ediție. Pentru ultimul loc al semifinalelor I s-au confruntat echipele de dansatori de la Ferdinand, Matei Basarab, Forestier, Constantin Brâncoveanu și Sanitar. Adică cele care pierduseră confruntarea din grupe. În cele din urmă, așa cum anticipam, trupa de la Liceul Sanitar, cea care […]

Read more

Vești bune de la Șirineasa! Primarul Ion Streinu le transmite cetățenilor lucrările care se desfășoară și care vor începe în acest an

La Șirineasa se lucrează mult și bine. Trei proiecte sunt deja finanțate prin PNDL, iar primarul are planuri cât mai multe pentru dezvoltarea localităţii pe care o păstoreşte. “Este vorba despre un podeț peste Râul Luncavăț, lucrări care au început deja. Valoarea este de aproximativ 5 miliarde. Celelalte două proiecte sunt asfaltare DC 122 Șirineasa-Slăvitești și extindere și modernizare Corpul […]

Read more

Bucurie în Mișcare România, ediția a VII-a 5 mai-10 iunie 2018

Între 5 mai și 10 iunie 2018, Asociația 11even în parteneriat cu Kaufland România, organizează organizează o nouă ediție a programului Bucurie în Mișcare România. Anul acesta, cele 12 orașe gazdă ale evenimentelor Bucurie în Mișcare au fost desemnate în urma competiției naționale “Alege mișcarea azi”. În cadrul acestui concurs, zeci de mii de persoane din 24 de comunități și-au […]

Read more

Circulaţia rutieră – închisă pe Transalpina, pentru toate categoriile de autovehicule

Poliţiştii vâlceni atrag atenția că, circulația rutieră pe Transalpina, DN67C, între Rânca și Obârșia Lotrului, km. 34 +500m. – km 59+800m. este temporar închisă pentru toate categoriile de autovehicule. În perioada 30 aprilie – 01 mai a.c., pentru prevenirea si combaterea încălcării normei legale privind interdicţia circulaţiei temporare instituită de CNAIR-DRPD Craiova pe DN67C Transalpina, pe sectorul de drum Obârşia […]

Read more

Poliţiştii vâlceni, la cursa ciclistă Bike Fest Damila 2018

Polițiștii Serviciului Rutier, polițiilor orășenești Bălcești și Horezu, secției nr. 7 Măldărești, Secției nr. 8 Lăpușata și Secției nr. 10 Măciuca au asigurat desfășurarea în condiții de siguranță, a cursei cicliste „BIKE FEST DAMILA-2018” La data de 01 mai a.c., între orele 10.00 – 15.00, a avut loc ediția a VII-a a competiției de ciclism BIKE FEST DAMILA, pe un […]

Read more

Poliţiştii vâlceni, la datorie pe perioada minivacanţei de 1 Mai! 62 de permise reţinute

Polițiștii vâlceni au fost la datorie, pe toată perioada minivacanței de 1 MAI, pentru ca cetățenii să petreacă în liniște și siguranță. Astfel, în perioada 28 aprilie – 01 mai a.c., polițiștii au intervenit la 190 de apeluri sesizate prin 112 și au constatat 735 de contravenții, 470 dintre acestea, la regimul rutier. În urma activităților, au fost constatate 40 […]

Read more

Fotbal, Liga a V-a – rezultate-clasamente

Seria Nord Rezultate: A.S. Athletico Rm. Vâlcea – A.S. Montana Izvorul Rece 4-2 A.C.S. Vâlcea Sport – A.C.S. Alutus Sălătrucel 0-1 A.S. Cerna Copăceni – A.S. Tineretul Surpatele 3-3 A.S. Forestierul Romani – A.S. Oltul Dăeşti 3-0 A.S. Măgura Slătioara – A.S. Rapid Ursus Stoeneşti 2-3 Clasament: 1. Athletico Rm. Vâlcea 13 10 1 2 40-18 31p 2. Forestierul Romani […]

Read more

Victorie clară pentru Păușești-Otăsău

FC Păușești Otăsău continuă evoluțiile foarte bune din ultima perioadă. Formația primarului Cătălin Avan a reușit să treacă cu 6-1 în deplasarea de la Progresul Bunești și dă dovadă de o formă de invidiat. Altfel, Chimia Râmnicu Vâlcea s-a apropiat la doar două puncte de prima clasată, AS Mihăești și turneul de play-off va decide echipa care urcă în Superligă, […]

Read more

Superligă, play-out: CS Mădulari a zdrobit Bălceștiul

Echipa CS Mădulari a reușit scorul etapei în prima etapă a play-out-ului din Superligă. Formația primarului Dimulescu a trecut cu 10-2 de Oltețul Bălcești și deja a scăpat de eventualele griji ale retrogradării, de pe primul loc al clasamentului. Rezultate: A.S. MINERUL Costeşti – a stat C.S. Mădulari – A.S. OLTEŢU Bălceşti 10-2 A.S. OLTEȚUL Alunu 2016 – S.C.M. Rm. […]

Read more

Stejarul Vlădești a învins lidera!

Performanță deosebită pentru echipa Stejarul Vlădești care evoluează în Seria de Nord a eșalonului patru. Echipa păstorită de primarul Adrian Cosac a reușit să învingă lidera incontestabilă a clasamentului, AS Mihăești, co scorul de 2-1 și a făcut lupta pentru proovare una foarte interesantă. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, vlădeștenii s-au apropiat la patru puncte de participarea […]

Read more

Fotbal, Superligă: Rezultate normale în prima etapă din play-off

Prima rundă din play-off-ul din Superliga la fotbal a adus rezultate normale. Toate cele trei favorite s-au impus clar și podiumul clasamentului a rămas nemodificat. Flacăra Horezu continuă să aibă punctaj maxim și galopează spre barajul de promovare în eșalonul al treilea, acolo unde elevii lui Adi Popa (foto) sunt favoriți, indiferent de edvarsari. Rezultate A.C.S. FLACĂRA Horezu – A.S. […]

Read more

HCM rămâne pe 4! Echipa noastră a pierdut la limită contra CSM-ului și a învins clar pe Unirea Slobozia

Handbalistele de la HCM Râmnicu Vâlcea au jucat alte două meciuri de campionat. Elevele lui Gheorghe Sbora au pierdut nemeritat contra bucureștencelor de la CSM pe care le-au dominat timp de 50 de minute. După 15-11 la pauză, Adespii și compania au continuat să joace bine și în partea a doua a întâlnirii și au condus până în minutul 41, […]

Read more
1 892 893 894 895 896 1,204