Primarul Doru Diaconu a primit ajutor de la Consiliul Judeţean pentru refacerea drumurilor

Două podeţe din comuna Roşiile au fost refăcute de Consiliul Judeţean Vâlcea care în urma ploilor torenţiale se aflau în situaţia de a se prăbuşi. “S-a făcut inclusiv o regularizare a albiei în zona lor, a pragurilor de fund, o lucrare serioasă, trainică. În program sunt prinse patru poduri. S-au realizat acestea două, urmează, probabil şi celelalte două. O altă […]

Read more

AZI! Accident grav pe DN 7 Rm. Vâlcea, la sensul giratoriu! Printre victime și un copil

Accident grav în Rm Vâlcea pe DN 7 (de la sensul giratoriu 500 m spre Pitești) – coliziune între 2 autoturisme. Cinci persoane au fost rănite. Conform ISU Vâlcea, au intervenii cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare (suspiciune scurgere combustibil). “La fota locului s-au deplasat 2 ambulanțe SAJ. Cinci persoane au fost transportate […]

Read more

Se caută directori pentru unitățile școlare din Vâlcea! Concursul începe pe 6 august

Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea anunță organizarea selecției pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Vâlcea, conform Procedurii Operaționale a ISJ Vâlcea privind numirea în anul școlar 2019-2020, prin detașare în interesul învățământului, în funcțiile vacante de director/director adjunct din unitățile de învățământ. La concursul de selecție pot candida […]

Read more

FOTO ACUM: Doi bătrâni accidentați grav pe trecerea de pietoni în cartierul Ostroveni

Cu doar aproximativ zece minute două persoane în vârstă, bărbat și femeie, au fost accidentate pe trecerea de pietoni în cartierul Ostroveni, strada Bulevardul Tineretului, zona Pizza Bar. Un opel corsa aparținând unei firme care livrează mâncare nu a acordat prioritate și a lovit în plin cele două persoane care se angajaseră în traversarea trecerii de pietoni. Au intervenit o […]

Read more

FOTO: Accident pe DN 7 tot la Proieni! De data asta patru victime!

Accident rutier pe DN 7, în orașul Brezoi- Proieni, cu implicarea a 3 autoturisme, în urmă cu puțin timp, la numai 600 de metri mai sus de locul primului accident. Au intervenit 3 ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD. Sunt 4 victime. “Victimele prezint[ multiple traumatisme. Victima preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Brezoi este un tânăr, în […]

Read more

FOTO: Accident grav pe Valea Oltului la Proieni în această dimineață! Două persoane rănite

În această dimineață, la ora 5.44, Km 211, pe D.N 7, la Proieni a avut loc un eveniment rutier între un autoturism SUV și un tir. Conducătorul autoturismului înmatriculat în Anglia, în timp ce se deplasa pe sensul de mers Sibiu-Vâlcea, ar fi efectuată manevra neregulamentară de depășire intrând în coliziunea frontală cu un autotren ce circula din sensul opus. […]

Read more

Singurul polițist motociclist de la Rutieră, accidentat în sensul giratoriu din Nord

Singurul motociclist la Biroul Rutier care patrulează pe raza municipiului a fost accidentat în urmă cu puțin timp în sensul giratoriu din Nord, intrarea în municipiu. “Polițistul se afla în misiune cu motocicleta de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, acesta fiind acroșat in sensul giratoriu, de un autoturism. Starea lui este stabilă, are doar unele excoriații” – […]

Read more

FOTO: Sparta Rm. Vâlcea – un an de activitate

Cel mai nou dar și unul dintre cele mai profesioniste cluburi din județ, Sparta Râmnicu Vâlcea, împlinește un an de activitate. “La mulți ani tuturor copiilor, părinților, antrenorilor, sponsorilor, tuturor care fac parte din acest proiect minunat, numit Sparta Râmnicu Vâlcea! A fost un an deosebit de greu, dar în același timp și foarte frumos! Dorim sănătate multă și putere […]

Read more

FOTO: SCM și-a prezentat lotul și vrea pe podium!

Echipa campioană a României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, și-a prezentat lotul pentru sezonul competițional 2019-2020, evenimentul având loc în centrul municipiului, cu prilejul Zilelor Imnului. Obiectivul echipei este clasarea pe podium după ce în campionatul trecut elevele lui Florentin Pera au reușit marea surpriză, câștigarea titlului național. Pentru echipa noastră urmează un sezon plin, cu meciuri în campionat […]

Read more

Asociația Down Vâlcea în vizită la Horezu

În perioada 27-28 Iulie 2019 s-a desfășurat vizita de pregătire a proiectului DOWN SIDE UP, finanțat prin programul Erasmus+, în zona Horezu. La discuții au participat reprezentanții celor patru asociații implicate și s-a stabilit programul activităților din cadrul schimbului de tineret ce va avea loc în perioada 1-7 Septembrie 2019. Pentru persoanele cu Sindrom Down, îmbunătățirea calității vieții impune dezvoltarea […]

Read more

S-a semnat contractul de finanţare pentru Parcul Ştirbei Vodă!

Proiectul ”Amenajare Parc Ştirbei Vodă” are finanţarea asigurată prin semnarea la Craiova, în data de 1 august 2019, a Contractului nr. 4629 de către directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, şi primarul Mircia Gutău. Astfel, construirea viitorului parc cu o suprafaţă de aproximativ 10.500 mp şi în valoare totală de 7.296.296,70 lei, ce se va […]

Read more

APAVIL: Situația centralizată a lucrărilor derulate în Rm. Vâlcea în perioada 27 iulie – 2 august 2019

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 27 iulie – 02 august o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, pierderile de apă potabilă pe străzile: Republicii Bl I8-S9, Calea București nr. 37, Colonie Nuci – Baraca nr. 26, Zona Centrală – Piață, Calea lui Traian Sud, Venus nr. […]

Read more
1 873 874 875 876 877 1,424