Au fost inaugurate terenurile de sport din Râureni şi Stolniceni

Joi, 19 octombrie, primarul Mircia Gutău alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat terenurile de sport reabilitate de la Râureni şi Stolniceni.


Pe cele două terenuri sportive – cu suprafeţele de 2.451 mp, respectiv 2.585 mp – s-a cosit iarba, s-a decopertat stratul vegetal şi s-a aşternut un strat suport peste care s-a montat gazon sintetic recuperat din cel existent anterior pe terenul II al Stadionului din Zăvoi. S-a mai realizat împrejmuirea terenurilor, s-au recondiţionat porţile de handbal şi s-au montat plase. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a discutat cu exponenţii mişcării sportive din zonă, pe care i-a îndemnat ca, împreună cu structura de specialitate a Primăriei Râmnicului – Sport Club Municipal – să folosească cât mai intens recent modernizatele facilităţi sportive. În discuţiile avute cu cetăţenii din zonă, edilul-şef a sintetizat principalele investiţii avute în vedere pentru Râureni – Stolniceni – Copăcelu – Căzăneşti, dar şi pe cele de mai mare anvergură, de la nivelul municipiului (prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord, rampele de acces la pasajul Tudor Vladimirescu, modernizarea Arenelor ”Traian” etc.), preluând, totodată, sugestiile şi doleanţele expuse de locuitorii din zonă.