Au avut zile! S-au răsturnat cu mașina, dar au scăpat teferi

Un accident rutier s-a petrecut în această dimineață în localitatea Bujoreni, unde un autoturism s-a răsturnat. Au rezultat două persoane participante la trafic, conștiente, neîncarcerate. “Au fost suspiciuni de miros de fum. S-au deplasat o Autospecială cu Apă și Spumă (ASAS) trei subofițeri și o ambulanță SAJ. Pompierii ajunși la fața locului au constatat că nu sunt scurgeri de combustibil”, spun reprezentanții Inspectoratului de Urgență Vâlcea. Întâmplarea a făcut ca o altă ambulanță SAJ să se afle în trafic, a oprit la locul accidentului și s-a comunicat că cele două persoane implicate nu necesitau îngrijiri medicale. Astfel, echipajul SAJ a fost întors din drum. (G.C.)