ATENŢIE! Hoţii urmăresc ţinte uşoare

Contrar scenariilor de film, spargerile din locuinţă nu sunt de obicei planificate riguros cu săptămâni înainte de către nişte hoţi cu minţi sclipitoare. De fapt, în cele mai multe din cazurile de furturi din locuinţă de pe raza judeţului nostru, hoţii sunt nişte oportunişti aflaţi în căutare de ţinte uşoare, în funcţie de moment, de instinct sau semne uşor de recunoscut.

Potrivit poliţiştilor, de cele mai multe ori hoţii profită de orice ocazie oferită de scăderea vigilenţei proprietarilor. Pot să intre într-o locuinţă deschisă doar ca să vadă daca nu le „pică” ceva de valoare la mână şi nu neapărat pentru că respectiva casa ar fi tentantă din punct de vedere al valorii sale. Cunoscând câteva din aceste semne vulnerabile şi luând măsuri de reglare a deficienţelor, se poate evita ca locuinţa dumneavoastră să devină ţinta unor posibile spargeri.

Tentaţia – drogul hoţilor

Afişând cu ostentaţie bijuterii, haine sau accesorii scumpe putem atrage imediat atenţia unui ochi cunoscător care ştie că aceste bunuri, când nu sunt asupra proprietarului, pot fi în casă, într-un loc uşor de accesat. De asemenea, o persoană care vorbeşte în public despre bunurile de valoare pe care le are acasă poate uşor să devină ţinta infractorilor care primesc ,,gratis” astfel de informaţii. Dacă, din strada, pe fereastră se pot vedea uşor în casă sau în curte bunuri de valoare, este un alt semn de care va profita un infractor. De exemplu, o bicicletă foarte scumpă nu ar trebui lăsată în curte sau în casa scărilor neasigurată. Lipsa unui sistem antifurt pe măsura valorii sale este un semn care „promite” unui hoţ că merită să încerce să o sustragă. Nu înseamnă acum că trebuie să ne ascundem în totalitate, ideea este de a da dovada de mai multă discreţie şi de a creşte măsurile de securitate proporţional cu valoarea bunurilor.

Semne vizuale care arată că nimeni nu-i acasă

Hoţii caută şi reşedinţe care după toate aparenţele par nelocuite.
Semne cum ar fi: draperii sau jaluzele trase şi în timpul zilei, lipsa luminilor aprinse noaptea, cutia poştală plină de corespondenţă sau ziare sunt indicii pentru un infractor că proprietarii ar putea lipsi de acasă. De obicei, raportarea evenimentului se face cu întârziere şi identificarea autorului devine mai dificila.
Există câteva modalităţi prin care proprietarii pot să prevină acest tip de furt. De exemplu, o persoană de încredere poate fi rugată să ridice corespondenţa din cutia poştală, dacă aceasta este la vedere. Ar fi indicat ca numărul casei sau al apartamentului să fie vizibil şi uşor de găsit. Dacă echipa de intervenţie pierde minute preţioase pentru a identifica locuinţa, timpul lucrează în defavoarea păgubitului. Prevenţia nu e scumpă şi valorează jumătate din orice investiţie pentru protejarea bunului.

Acţiuni preventive ale poliţiei

Astăzi, la nivelul Municipiului Ramnicu Valcea, în câteva din principalele zone ale cartierelor Nord, Centru şi Ostroveni poliţiştii au distribuit plante şi au montat afişe cu sfaturi pentru cetăţeni în scopul prevenirii furturilor din locuinţe.
Activităţile de acest gen vor continua în perioada următoare, atât pe linia prevenirii furturilor din locuinţe cât şi pentru prevenirea înşelăciunilor, furturilor din buzunare sau genţi şi furturilor din autoturisme, întrucât sezonul estival reprezintă perioada din an când gradul de victimizare creste.

Material realizat de Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii