Ateliere de lucru pentru elevii din Vlădești
Elevii din comuna vâlceană Vlădești au parte de o surpriză importantă în această vară. În localitatea păstorită de Adrian Cosac se vor organiza ateliere de vacanță prin proiectul Robo Pann finanțat de Fondul Științescu, coordonat de Fundația Comunitară Vâlcea. Sub formă de joacă propune cinci ateliere de lucru cu ajutorul unor seturi lego. Așa cum era de așteptat, copiii sunt fascinați de această activitate și se concentrază atent la construcțiile realizate din cuburi lego. Tot la Vlădești se fac trei antrenamente la handbal și două la karate și vacanța de vară o să fie una activă și distractivă.