„ART IN/SANE” – un eveniment girat de Academia Română 1 august, ora 17.00, foaierul Teatrului „Anton Pann”
“ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie”, prima expoziție de acest gen din România, care a fost deschisă în Sala Cupola, a Bibliotecii Academiei Române, la începutul lunii iunie, ajunge și la Râmnicu Vâlcea, la Teatrul Anton Pann.
Vernisajul acestei expoziții va avea loc pe data de 1 august, de la ora 17.00. Doamna Ruxandra Săraru, fiica scriitorului Dinu Săraru (cetățean de onoare al județului Vâlcea ) a făcut posibil ca această expoziție, după primul vernisaj din data de 5 iunie, care a avut loc la București, să ajungă și la Rm Vâlcea. Este un cadou pe care ni-l face pentru ca noi, vâlcenii, să ne bucurăm de ceea ce înseamnă o colecție impresionantă de peste 40 de lucrări, de artă plastică, realizate de pacienți diagnosticați cu tulburări psihice. Acestea provin din colecția Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” – Bălăceanca, a Spitalului de Psihiatrie „Voila”- Câmpina, precum și din alte colecții private.
Pe data de 1 august, Teatrul „Anton Pann” din Rm Vâlcea vă invită la un eveniment cultural, de marcă, girat de Academia Română. Este vorba de de vernisajul expoziției „ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie“, expoziție ce face parte dintr-un proiect științific, mai larg, intitulat ”Arta psihopatologică și locul acesteia în patrimoniul cultural material” (www.artinsane.org).
Coordonatorul acestui proiect este Dr. Valentin-Veron Toma, cercetător științific principal gr.II, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei Române și șeful secției de Antroplogie culturală al aceluiași institut. Director de PR și comunicare al proiectului este doamna Ruxandra Săraru, cunoscut jurnalist, membru în Consiliul de Administrație al Radio Difuziunii Române.
După cum ne spun organizatorii, expoziția reprezintă prima încercare de a face accesibile, atât pentru specialiști cât și pentru publicul larg, lucrări de artă – desene, gravuri, picturi – realizate de-a lungul timpului de persoanele diagnosticate cu tulburări psihice, din mai multe instituții psihiatrice, din România. Este pentru prima dată, în țara noastră, când arta psihopatologică din spital este pusă pe simeze, în cadrul unor expoziții itinerante. Meritul este al Dr. Valentin-Veron Toma care, prin acest proiect și-a dorit să repună în drepturi persoanele diagnosticate cu tulburări psihice ale căror acte creative merită să fie apreciate, operele lor putând fi considerate ca o parte a patrimoniului cultural, material și imaterial, national și transnațional.
Așadar, sunteți invitați joi, 1 august 2019, la ora 17.00, în foaierul Teatrului „Anton Pann” din Rm Vâlcea, să participați la vernisajul expoziției de artă psihopatologică – „ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie”. Expoziția va rămâne deschisă publicului larg în perioada 1-30 august, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00, precum și sâmbăta, între orele 10:00-14:00. Intrarea este liberă.