Ariana Pîrvu, pe podiumul internațional! Tânăra din Bălcești a cucerit locul II la „Model of The Universe”
O nouă performanță pentru Ariana Theodora Pîrvu, adolescenta de 17 ani din Bălcești care își construiește pas cu pas un drum în lumea modellingului. Pe 31 august 2026, în cadrul concursului internațional „Model of The Universe”, Ariana a obținut locul al II-lea la secțiunea fotomodele, reușind să urce pe podium într-o competiție în care au fost înscrise concurente din mai multe țări.
Rezultatul vine după o perioadă intensă pentru tânăra vâlceancă, care a participat la numeroase ședințe foto, prezentări de modă și proiecte artistice. Recent, Ariana a câștigat și finala „Filon de România 2026”, performanță care îi oferă posibilitatea de a reprezenta județul Vâlcea în competiții internaționale.
Pentru Ariana, fiecare concurs este o nouă experiență și o ocazie de a învăța.
„Este o bucurie foarte mare pentru mine. Am muncit, am avut emoții și am încercat să dau tot ce am mai bun. Locul al II-lea la fotomodele într-un concurs internațional mă motivează să continui și să muncesc și mai mult pentru visul meu”, a declarat Ariana Theodora Pîrvu.
În spatele fiecărei reușite se află însă și o familie care a crezut în ea încă de la început. Mama Arianei, Sidonia Pîrvu, i-a fost alături la fiecare pas și spune că își privește fiica cu emoție și mândrie.
„Pentru noi, fiecare reușită a Arianei este o bucurie și o confirmare că munca și pasiunea ei nu sunt în zadar. Suntem foarte mândri de ea și îi vom fi alături în continuare, indiferent cât de departe o va purta acest drum”, a transmis mama tinerei.
La doar 17 ani, Ariana demonstrează că un vis început în copilărie poate ajunge pe scene internaționale. Iar podiumul de la „Model of The Universe” este, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase capitole de până acum din povestea adolescentei din Bălcești.
Letiția Lazăr



