Arhiepiscopia Râmnicului a primit cârja arhierească a Sfântului Antim Ivireanul

Irineu  – mitropolitul Olteniei, Nicodim –  episcopul Severinului şi Strehaiei, Varsanufie – arhiepiscopul Râmnicului,  Emilian Lovişteanul – episcop- vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au participat azi, 20 februarie, la un eveniment inedit care a avut loc la Arhiepiscopia Râmnicului. Prin amabilitatea lui Irineu, mitropolitul Olteniei, a fost adusă cârja arhierească  a Sfântului şi mitropolitului Antim Ivireanul.

carja arh_360x640

Cu această ocazie s-a oficiat o slujbă arhierească în Catedrala Arhiepiscopală a Râmnicului la care au fost prezenţi preoţi, călugări şi maici, alături de mulţi credincioşi ai eparhiei Râmnicului. Cârja a fost recondiţionată de specialiştii Muzeului de Istorie din Craiova.

arhiep carja_640x360

Antim Ivireanul este ocrotitorul Râmnicului, slujind pe aceste meleaguri ca episcop în anul 1705 când a fost hitoronisit de mitropolitul  Teodosie al Ungrovlahiei.  Şi-a dovedit  bune calităţi organizatorice şi culturale, înfiinţând prima tipografie din oraş şi tipărind,  în numai trei ani,  nouă cărţi: trei în greceşte, trei în slavo-romană şi trei româneşti, prin care incepe seria tipăriturilor româneşti menite să ducă la triumful definitiv al limbii romane în biserică.  (L.L.)