Arhiepiscopia Râmnicului a primit cârja arhierească a Sfântului Antim Ivireanul
Irineu – mitropolitul Olteniei, Nicodim – episcopul Severinului şi Strehaiei, Varsanufie – arhiepiscopul Râmnicului, Emilian Lovişteanul – episcop- vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au participat azi, 20 februarie, la un eveniment inedit care a avut loc la Arhiepiscopia Râmnicului. Prin amabilitatea lui Irineu, mitropolitul Olteniei, a fost adusă cârja arhierească a Sfântului şi mitropolitului Antim Ivireanul.
Cu această ocazie s-a oficiat o slujbă arhierească în Catedrala Arhiepiscopală a Râmnicului la care au fost prezenţi preoţi, călugări şi maici, alături de mulţi credincioşi ai eparhiei Râmnicului. Cârja a fost recondiţionată de specialiştii Muzeului de Istorie din Craiova.
Antim Ivireanul este ocrotitorul Râmnicului, slujind pe aceste meleaguri ca episcop în anul 1705 când a fost hitoronisit de mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei. Şi-a dovedit bune calităţi organizatorice şi culturale, înfiinţând prima tipografie din oraş şi tipărind, în numai trei ani, nouă cărţi: trei în greceşte, trei în slavo-romană şi trei româneşti, prin care incepe seria tipăriturilor româneşti menite să ducă la triumful definitiv al limbii romane în biserică. (L.L.)