Apel către turiștii care vizitează Olăneștiul! Gunoiul nu trebuie lăsat în urma petrecerilor
Un apel la bun-simț și responsabilitate vine din partea Asociației Băștinașilor din Olănești, după ce în zona foișoarelor amenajate pentru odihnă au fost lăsate deșeuri în urma unor persoane care au petrecut acolo în seara de 29 august.
Galina Ciobanu, reprezentanta asociației, le cere celor care au folosit spațiul respectiv să revină și să își strângă gunoiul, subliniind că mobilierul și amenajările sunt realizate pentru comunitate și pentru vizitatori, însă păstrarea lor în condiții bune depinde de comportamentul celor care le folosesc.
Imaginile de pe camere au surprins totul
Potrivit mesajului transmis de reprezentanta asociației, zona este supravegheată video. Camerele pot furniza imagini atât cu autoturismele care ajung în zonă, cât și cu persoanele care folosesc mobilierul în mod necorespunzător.
Unul dintre comportamentele reclamate este urcarea cu încălțămintea pe mese, gest care poate deteriora mobilierul destinat odihnei și recreerii.
Reprezentanta asociației precizează că nu se dorește, în primă fază, recurgerea la sancțiuni, ci doar ca persoanele care au lăsat mizerie să dea dovadă de responsabilitate și să curețe în urma lor.
Spațiile publice trebuie respectate
Mesajul este adresat deopotrivă localnicilor și oaspeților comunității, într-o perioadă în care Olăneștiul este frecventat de numeroși turiști.
Amenajările și mobilierul din astfel de proiecte sunt destinate tuturor celor care doresc să se bucure de timpul petrecut în aer liber. Ele nu înseamnă însă că după fiecare grup de vizitatori trebuie să existe cineva care să curețe și să repare ceea ce este deteriorat.
Asociația face apel la turiști și la localnici să păstreze curățenia, să folosească mobilierul corespunzător și să lase locurile de odihnă în aceeași stare în care le-au găsit.
În caz contrar, reprezentanții asociației avertizează că identificarea celor responsabili prin intermediul imaginilor de supraveghere ar putea fi urmată de sesizarea autorităților și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
Un spațiu frumos și bine amenajat poate rămâne astfel doar dacă este respectat de cei care îl folosesc.
