Aparatură performantă la Spitalul de Urgenţe Vâlcea! CJ a semnat contractul pentru achiziţionare
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat încă de luna trecută că, până la sfârşitul acestui an, “Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea (UPU)” va fi dotată cu un ecograf cardiovascular multifuncţional de ultimă generaţie, proiectat pentru imagistică, măsurare şi analiză cu ultrasunete a corpului uman, care va putea fi folosit pentru mai multe aplicaţii clinice, precum şi cu două injectomate ce vor fi folosite în aplicarea, în condiţii de mare siguranţă, a terapiilor pentru nou-născuţi, copii şi adulţi.
Consiliul Judeţean Vâlcea informează că luni, 28 noiembrie a.c., a fost semnat contractul de furnizare a acestei aparaturi ultraperformante şi că, până la sfârşitul anului, ea va ajunge la “UPU Vâlcea”.
„Sunt foarte bucuros că am putut achiziţiona, în termenul pe care ni l-am propus, aparatura de ultimă generaţie, pentru realizarea cât mai rapidă a diagnosticării pacienţilo şi aplicarea tratamentului corect, atât de necesară Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. Luni, 28 noiembrie, a.c., am semnat contractul de furnizare a unui ecograf cardiovascular multifuncţional şi a două injectomate, în valoare totală de 206.400 lei, inclusiv TVA, urmând ca, în termen de 30 de zile, furnizorul să asigure livrarea, punerea acestora în funcţiune şi instruirea personalului care le utilizează”, a precizat într-un comunicat de presă Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.