Apă și canalizare în toată comuna Roșiile

Doru Constantin Diaconu, primarul comunei Roșiile, se declară mulțumit de banii alocați de Guvern prin PNDL II. Administrația din comună a depus în total patru proiecte. Două dintre ele vizau repararea și asfaltarea unor drumuri.

“Nu ne-au aprobat proiectele pentru drumuri, dar mă așteptam la acest lucru. În primul rând țara nu are bani pentru toate proiectele depuse de localități, este vorba de zeci de mii de proiecte și apoi probabil că s-au gândit să terminăm prima dată cu lucrările de alimentare cu apă și canalizare pentru ca, să nu fim nevoiți să spargem drumuri noi, asfalt abia pus, pentru aceste lucrări”, ne spune primarul.
Comuna Roșiile are aprobate proiectele:
– Extindere rețea canalizare apă uzată și menajeră pe o lungime de 9,7 kilometri. Suma maximă alocată de Guvern este de 3.366.420 lei.
– Extindere rețea alimentare cu apă pe o lungime de 25,3 kilometri. Suma maximă este de 3.509.238 lei.
Ambele lucrări sunt importante ele vor ridica confortul cetățenilor din localitate. La finalizarea lor, peste 90 la sută din populație va avea acces la apă curentă și canalizare. Data de începere a lucrărilor și de finalizare va fi cunoscută doar după ce se vor ține licitațiile pentru acestea, dar este foarte posibil ca ambele lucrări să demareze în acest an. (T.G.)