ANTRENOARE LA ACS PREDU

Nu de mult timp, la clubul de fotbal feminin vâlcean, ACS PREDU, și-a ocupat postul de antrenor Alexandra Stanca care coordonează grupa U13. Cu minute bune în Liga 1 la CSM ALEXANDRIA unde a marcat numeroase goluri pentru echipa din Teleorman, Alexandra a ales să se întoarcă acasă la Vâlcea cu gânduri bune ca jucătoare dar mai ales ca antrenoare.
“ Pe Alexandra am cunoscut-o prin colegul meu Andrei Neagoie care în trecut i-a fost antrenor. Mi-a povestit de ea numai lucruri bune că este o jucătoare foarte talentată și serioasă. Ulterior am aflat că se întoarce la Vâlcea. Nu am stat prea mult pe gânduri, am discutat cu ea de o posibilă mutare la PREDU, iar ea a acceptat. Am luat legătura cu clubul din Teleorman și am reușit să semnăm transferul. A venit la noi ca și jucător însă pasiunea și dăruirea față de fotbal este extraordinara. Așa am înțeles eu că poate coordona cu brio U13. Au trecut deja 2 luni de la preluarea grupei, iar rezultatele au și apărut. În rolul de antrenoare, are trei victorii din tot atâtea partide. În momentul de față Alexandra se pregătește pentru a obține Licența UEFA C.
Pe această cale, îi urez mult succes și totodată îi mulțumesc că a ales să vină la noi la club”, ne-a povestit Eugen Predulete, președintele ACS PREDU.