Ansamblul “Mioriţa” din Vaideeni va fi prezent la sărbătoarea Râmnicului

În perioada 19-21 mai 2023, Primăria Municipiul Râmnicu Vâlcea a pregătit pentru trei zile de spectacole pentru a sărbători cei 635 de ani de la prima Atestare Documentară a Râmnicului.
În centrul Râmnicului vor evolua mai mulţi solişti şi trupe de muzică populară, uşoară şi dans. La eveniment a fost invitat să participe şi Ansamblul “Mioriţa” din Vaideeni, condus de Cristina Irimescu, cunoscut deja publicului vâlcean și național pentru numeroasele premii câștigate.
Ansamblul “Miorița” din Vaideeni ia ființă în anul 1949 cu formația de fluierași la ințiativa învățătorului Ion Stănușescu, fiu al satului.
În anul 1965 a fost completat cu grupul vocal “Miorița “. În scurt timp s-a adăugat și formația de dansuri condusă de profesorul Popa Adam.
Prin activitățile artistice ansamblul copiilor se dezvoltă, iar sub îndrumarea profesorului Adam Popa ajung să câștige locul I pe țară în anii 1981, 1984, 1985,1 989 cu spectacolul “De Sânziene”.
Ansamblul ”Miorița“ participă cu drag la toate nedeile fraților noștri de peste munți , reînnodând legăturile cu satele din Ardeal de unde, de altfel ne și tragem. Astăzi Ansamblul “Miorița” numără aproximativ 70 de membri dansatori sub îndrumarea coordonatoarei Cristina Irimescu și sub atenta observației a profesorului Adam Popa.

FOTO: Ansamblul de dansuri Miorița
Fluierașii și Saxofoniștii din Vaideeni