Annabella, la un pas de magazinul cu numărul 100

Retailer-ul Annabella este la un pas de a ajunge la 100 de magazine deschise. Deocamdată familia Mutu inaugurează un nou supermarket în mediul rural, mai precis în comuna Mihăești. Este al doilea magazine din această localitate și magazinul cu numărul 99 la nivel de rețea. Noul supermarket Annabella este situat pe strada Mihăești, nr. 64 și are o suprafață totală de 450 de metri pătrați. Clienții vor avea parte de o gamă largă de produse, acoperind atât categoriile food, cât și cele non-food. La rang de cinste este segmentul de legume-fructe fresh și corner-ului Râureni, cât și segmentului de non-food de uz zilnic, cu IN-OUT-uri atractive și avantajoase. Investiția totală în noua locație s-a ridicat la aproximativ 300.000 de euro și reprezintă o consolidarea a rețelei în mediu rural. Interesant este că Anabella a inaugurat în anul 2006 primul magazin în mediul rural. Din cele 98 de magazine pe care Annabella, al doilea cel mai mare jucător din piața locală de retail în funcție de cifra de afaceri, le deținea la finalul anului trecut, aproximativ 40% sunt amplasate în zona rurală. În acest an, Annabella și-a continuat strategia de consolidare și expansiune propusă la început de 2022, prin deschiderea a 5 unități comerciale noi, cât și prin remodelarea altor 3 magazine.