ANI vrea să-l lase șomer pe Virgil Pîrvulescu pentru a-I da timp mai mult pentru yahting

Conform sitelui “stiri pesurse.ro” Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 13 aleși locali.

Printre ei se află și marele liberal Virgil Pîrvulescu viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea și Funcționar public în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.
ANI susține că iubitorul de catamarane S-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcția de consilier local al Mun. Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020, a exercitat simultan și calitatea de funcționar public, deși la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu, încălcând astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 492, alin. (1) și (2), lit. l) și art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.
Probabil va urma un proces așa cum se întâmplă de fiecare acțiune de acest gen a lui ANI. În 90 la sută din cazuri ANI câștigă, este drept după mai multe termene și mai multe instanțe aceste procese, iar cel găsit incompatibil trebuie să părăsească funcția publică respectivă.

În cazul în care se va întâmpla acest lucru și cu Virgil Pîrvulescu, pedeapsa suplimentară administrată, aceea de a avea interdicție 3 ani pentru a ocupa o astfel de funcție, va scuti populația Râmnicului, la următoarele alegeri locale, de un circ grotesc. Vom scăpa măcar de gunoiul promisiunilor fantasmagorice băgate pe cartoane de lux prin cutiile poștale și de minciuni și acuze false debitate prin fața imobilelor la așa zisele întâlniri cu cetății din municipiu.
Pe acest om oricum nu-l interesează probleme reale ale râmnicenilor, ci vacanțele exotice în Thailanda sau concursurile de cataramane de prin Grecia.

Traian Guminski