ANDRA BICĂ (ISJ Vâlcea): “Avem speranța că la bacalaureat cât mai mulți elevi se vor mobiliza şi vor atinge performanța de a fi de nota 10!”

Vineri, 30 martie 2018, s-au comunicat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a, rezultatele obţinute Vineri, 30 martie 2018, s-au comunicat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a, rezultatele obţinute la Simularea examenului de Bacalaureat 2018.

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a finalizat încărcarea rezultatelor în aplicația SIIIR și face următoarele precizări: s-au prezentat la limba română de 2689 elevi, la matematică 2606 elevi – de clasa a XI-a, dintr-un total de 2881 elevi de clasa a XI-a cursuri de zi și un număr de 2672 elevi de clasa a XII-a la limba română, 2631 elevi la proba a doua și 2567 elevi la proba la alegere a profolului și specializării, iar 2468 elevi au participat la toate probele de concurs, dintr-un total de 2880 elevi de clasa a XII-a cursuri de zi.
Pentru absolvenții clasei terminale procentul de reușită al celor care au obținut cel puțin media 6 (șase) este de 47,41%.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Precizăm că notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. În situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie – iulie.
“La ședințele cu directorii unităților de învățământ din luna aprilie vom analiza rezultatele și vom solicita pentru fiecare liceu Planul de acțiune la nivelul unității școlare care cuprinde măsurile de remediere a rezultatelor obținute, cu date concrete, profesori de specialitate și grup țintă. Sperăm în rezultate care să depășească procentul obținut în anul 2017 și ne dorim ca elevii să se mobilizeze pană la încheierea cursurilor. Felicităm eleva, DRĂGHICI MARIA IRINA, de la Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” pentru media 10, având speranța că, la sesiunea din iunie-iulie a examenului de bacalaureat, vor atinge și alți elevi performanța de a fi elevi de media 10 (zece)”, precizează prof Andra Bică, inspector general al ISJ Vâlcea.