Analiză psiho-electorală! Portretul unui primar escroc!

Lumea spune că în preajma Crăciunului trebuie să fi mai bun! De aceea nu vom folosi nume în această povestire care ar putea părea fantastică, dacă nu ar fi îngrijorător de tristă și reală.
Împreună cu mai mulți jurnaliști încercăm să adunăm explicații comportamentale ale unui electorat care, anul viitor, va merge de patru ori la urne. Cât discernământ are electoratul din unele comunități, veți înțelege, dacă vă vom spune că nu a greșit o singură dată, ci l-a reales pe acest individ cu față porcină și ochi mici și vicleni riscând să–l mai aleagă o dată și anul viitor.

De ce? În primul rând datorită sistemului legislativ profund nedrept din România, acela al alegerilor din un singur tur de scrutin. Apoi din cauza mai multor factori printre care cei mai importanți sunt: interese personale, lașitate, prostie, lipsă de educație politică, nepăsare față de banul public, depopularea mediului rural care acum are foarte puține familii tinere și foarte puțini intelectuali.

Primarul de care vorbim s-a gândit, în urmă cu niște ani, să se pensioneze mai repede. Pe caz de boală. S-a internat la Spitalul din Drăgoești și cu ajutorul unor medici și a unor internări repetate a obținut pensia. Pe caz de probleme mentale. Nu avea însă probleme decât cu lăcomia. Tractorist și instalator, a trecut imediat la munca la negru pentru a obține bani pe lângă pensie. Una din operațiunile de succes a fost aceea prin care a branșat vreo 800 de familii la noua rețea de apă a localității. A cerut și a obținut câte 200 de lei la fiecare branșare punând două manșoane. O manoperă de maxim o oră. Cumva, prin jocul politic și prostirea electoralului a ajuns primar. În primul mandat și-a aranjat rudele, a îndepărtat oamenii de valoare, a promovat lichelismul, a ajutat oameni să obțină pensii de handicap și aceștia i-au rămas datori cu votul.
Are primarul un fiu, Bobby, care este poreclit la fel ca băiatul altui primar celebru. Spre deosebire de Bobby care a ajuns mare judecător, cel despre care povestim ar fi avut șansa să ajungă preot. Terminase o școală de popi pe la Pitești. Dar cum escrocheria este uneori genetică, omul s-a apucat să umble prin trenuri îmbrăcat în călugăr și să ceară bani de la călători pentru o mânăstire. A fost prins de poliția TF care i-a făcut dosar. Nu a mai ajuns preot dar tatăl său, i-a găsit loc călduț de bibliotecar. La o bibliotecă comunală nefuncțională ce are sediul într-o clădire neautorizată și nefinalizată, de fapt în mansarda acesteia și care clădire ar fi putut fi deja, de mulți ani, un cămin cultural, dacă primarul nu s-ar fi lăcomit la șpaga cerută constructorului. Constructor ce a jurat cu mâna pe Biblie într-o ședință de Consiliu Local că a fost țepuit de primar.
Primarul are multe păcate, dar nu este alcoolic. Fiul său însă este. Și primește un salariu degeaba, pentru că mai mult stă prin cârciumi, decât în bibliotecă. Iar când stă în bibliotecă se îmbată și adoarme uitându-se la filme porno. Așa l-au găsit de mai multe ori copii din comună veniți să ceară cărți care să-i ajute la lecții.
Primarul este un individ alunecos la care viclenia ține loc de inteligență. Dezbină, răspândește zvonuri, ajută persoane dubioase să ajungă educatoare, sau pensionare, pe unii să aibă locuri de muncă prin diverse firme și este ajutat de o funcționară coruptă dar expertă în dosarele cu handicap și în cele de șomaj.
Despre acest individ și despre gașca insalubră din anturajul său vom detalia amănunțit în campania electorală viitoare. Și vom avea grijă ca fiecare om din localitate să primească un ziar cadou!
În final, le dorim sărbători fericite și votanților săi, dar îi rugăm să se întrebe de ce a ajuns această comună să nu mai aibă forță de muncă, de ce dacă au de tăiat un porc nu au pe cine să cheme în ajutor, de ce trebuie să trăiască stând în genunchi în fața unui netot care îi fură la vedere, de ce nu-l trimit pe bibliotecarul bețiv la muncă și pe tatăl acestuia la pensie?

Traian GUMINSKI