Analiză politică! Județul Vâlcea are nevoie de deputatul Cristian Buican

Există perspective clare ca acel guvern ce se va forma după alegerile din 6 decembrie să aibă în centrul său PNL.
Desigur că există, teoretic și varianta ca un nou Guvern să fie format în jurul PSD. Pentru județul nostru, pentru cele 90 de administrații locale și pentru zecile de mii de cetățeni ce locuiesc în ele, este însă important ca, în Capitală, să fie reprezentat de oameni puternici care vor putea ajuta Vâlcea, indiferent de coloratura noului Guvern.

Dacă PSD ar forma Guvernul, județul nostru îi are pe președintele CJ Vâlcea pion important, pe parlamentarii social-democrați și rezultatele bune obținute la locale ca factori care să influențeze, în favoarea noastră, guvernanții.
Dacă PNL va avea în continuare guvernarea, este însă important să avem și un liberal puternic la București.
În aceste condiții tot electoratul de dreapta, aleșii locali ai PNL, trebuie să nu se demobilizeze în 6 decembrie și să sprijine PNL la vot. Pentru că liberalii îl au cap de listă pe Cristian Buican. Liderul liberal însă poate fi “trădat” de o parte a electoratului care să nu meargă la vot spunând că fiind primul pe listă Buican, va obține automat un nou mandat de deputat. Teoretic așa este, dar acest om are nevoie și de o imagine bună în cadrul colegilor săi din conducerea partidului. Pentru vâlceni, și nu numai pentru liberali, dar și pentru toți ceilalți este important ca deputatul Cristian Buican să rămână vicepreședinte național al PNL și secretar al Camerei Deputaților. Prima poziție o ocupă din 2009 și pe cea de a doua din 2012. Pentru a le păstra sau pentru a avansa teoretic poate și pe un post de ministru și a ajuta astfel, măcar comunitățile locale conduse de edili PNL, liderul liberalilor din Vâlcea are nevoie de un rezultat bun la alegerile din decembrie. Poate chiar de încă un deputat liberal pe care să-l obțină arătând celor din București că este un lider local puternic care a obținut un scor mai bun decât cel de acum 4 ani.
Nu am fost deloc indulgent în textele mele față de anumiți liberali ajunși în funcți cărora nu le făceau față. Nu pot fi acuzat de înțelegeri cu PNL după ce ani în șir am scris poate sute de texte favorabile unor aleși naționali și locali ai PSD. Sunt doar un jurnalist care vă spune clar că un județ condus, de exemplu, integral de liberali, cu președinte CJ liberal, majoritatea parlamentarilor liberali și primarii liberali, nu ar fi puttut beneficia de dezvoltare în timpul unor Guvernări: Grindeanu, Tudose, Dăncilă. La fel un județ integral dominat de aleși locali și parlamentari ai PSD ar fi nebăgat în seamă de un Guvern condus de liberali. Votanții de stânga vor vota oricum cu PSD și este posibil, foarte posibil, ca PSD să obțină la parlamentare în Vâlcea cel mai mare număr de voturi și deci și parlamentari. Electoratul de dreapta din Vâlcea însă trebuie să lase prostiile cu votul dat unui USR care propune în județ candidați neexperimentați politic și administrativ sau alte variante, și mai ales nu trebuie să lipsească de la urne. Cei care gândesc de dreapta trebuie să dea un sprijin, prin vot, deputatului Cristian Buican. Desigur că există suspiciunea că acesta ar ajuta apoi cu prioritate administrații conduse de edili liberali. Să presupunem că așa va fi, dar dacă el va reuși acest lucru, jumătate din localități tot vor primi ceva, iar de cealalată jumătate, cea condusă de primari PSD, se poate ocupa mai ușor liderul județean al PSD care are și majoritate în Consiliul Județean.
Warren Edward Buffett, econmomist și consultant de renume mondial, considerat în 2009 cel mai bogat om din lume și în 2017 al doilea om din lume ca bogăție,a susținut mereu că succesul unui investitor stă în primul rând în faptul de a nu “pune toate ouăle în același coș”. Pentru că există riscul ca acestea să se spargă toate dacă coșul cade. Adică este bine să împărțim investițiile.
Electoratul vâlcean trebuie acum să investească nu bani, ci voturi. Tot acel electorat care nu poate vota PSD din diferite motive și care nu este membru al altor formațiuni mai mici sau candidat al acestora, are ca alternativă alegerea deputatului Cristian Buican pentru un nou mandat. Este bine ca Vâlcea să aibă investițiile în politicieni împărțite.
Cu riscul de a-i supăra pe prietenii, amicii și politicienii ai căror vederi le împărtășesc deseori din PSD, susțin că Vâlcea are nevoie de deputatul Cristian Buican și mai ales, are nevoie de o poziție puternică a acestuia în cadrul conducerii centrale a partidului și în cadrul Camerei Deputaților.

Traian GUMINSKI