Analiză politică! Adrian Chesnoiu, un ministru care merită aplaudat, deși DNA îl vrea condamnat

Atitudinea social democratului uimește prin atipicul ei. În România aproape toți acuzații s-au agățat de funcții și în cazul în care aveau imunitate parlamentară au cerut sprijinul colgilor din Parlament ca aceștia să nu le-o ridice prin vot.
În amintirea multor români, rămâne imaginea aceea de milog a senatorului Varujan Vosganian din 2013, cerșind ajutor, plângând și dîndu-se cu mir înaintea ședinței în care trebuia să i se ridice imunitatea.
Joi, 23 iunie 2021, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, și-a anunțat demisia din funcție, iar PSD, partidul din care face parte, a apreciat conduita sa “ororabilă”. Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaților să-i ridice imunitatea ministrului social-democrat, ca urmare a cercetării sale într-un dosar de abuz în funcție.
Ministrul Adrian Chesnoiu a declarat că dorește ca instituțiile abilitate să facă cercetările necesare pentru eliminarea oricăror suspiciuni cu privire la activitatea sa. În acest sens, domnul Chesnoiu solicită „tuturor deputaților din toate partidele, vot pentru ridicarea imunității parlamentare”. De asemenea, Adrian Chesnoiu a decis să se autosuspende și din Partidul Social Democrat.
Acest om merită aplaudat pentu atitudinea sa, deoarece deschide poate un pas spre normalitate.
Nimeni nu ar trebui să folosească imunitatea parlamentară pentru a împiedica o investigaţie juridică şi un proces.
În condiţiile actuale, beneficiind de o susţinere şi din partea multor aliaţi din PNL şi UDMR acest om putea să nu demisioneze din funcţie sau putea să ceară colegilor din Parlament susţinere prin vot şi atunci cercetările DNA ar fi fost blocate.
Drept este că acţionând în acest mod Chesnoiu a transmis opiniei publice şi un mesaj de genul “nu mă tem pentru că sunt nevinovat, nu au cum să mă condamne nevinovat, deci nu am nevoie de imunitate parlamentară”.

Traian GUMINSKI