Analiză economică! Cum putem stopa lăcomia benzinarilor?

Jumătate din preţul actual plătit de români la pompele benzinarilor reprezintă profitul acestora şi taxele impuse de stat.
În incompetenţa lor magistrală şi în lipsa de logică actualii guvernanţi consideră corect să taxeze prin accize şi TVA combustibilul necasar maşinilor de poliţie, a celor de la unităţile de pompieri, ambulanţelor, maşinilor care transportă persoanele decedate şi microbuzele şcolare.
Marii mahări ai producătorilor şi distribuitorilor vor să facă şi fac averi imense, speculând situaţia de criză legată de războiul din Ucraina şi de embargoul pus petrolului rusesc.
Iar bieţii şoferi cred că soluţia este de aprotesta prin staţiile d ebenzină, a alimenta cu sume mici şi a bloca staţiile.
Este o măsură contraproductivă şi chiar dăunătoare unor persoane nevinovate care au neaparată nevoie să alimenteze pentru a face un drum mai lung, să presupunem că cineva trebuie să ajungă urgent din Vâlcea a Cluj sau Târgu Mureş pentru o situaţie medicală. De ce să fie blocat accesul acestei persoane la staţia de alimentare?
În schimb întreaga populaţie din România poate “pedepsi” lăcomia benzinarilor într+un mod foarte simplu. Peste 90 la sută din staţiile de alimenatre fac un profit considerabil din vânzarea produselor alimentare din magazin.
Mâncarea, apa, sucul, berea, cafeaua şi alte produse alimentare au adaosuri exagerate în benzinării. Dar lumea s-a obişnuit, mai ales la drumuri mai lungi, să facă o pauză în staţia de benzină şi să consume. Orice produs din aceste staţii poate fi găsit la preţuri mai mici în marketuri sau magazine alimentare din aproape toate localităţile. Aici ar trebui să lovim. Nimeni să nu mai cumpere nimic decât benzina şi motorina necesară. Dar toţi care alimentăm să trecem puţin şi pe la toaletele din staţii. Să consumăm nişte apă, hârtie, săpun din aceste toalete chiar dacă avem sau nu avem nevoie. Iar în cazul în care avem nişte sandvişuri cu noi şi apă, să consumăm în staţii produsele noastre luate din altă parte şi să folosim coşurile lor de gunoi pentru a arunca ambalajele.
Iar dacă simţim nevoia de a protesta, poate nu ar fi rău ca toate prefecturile din ţară să fie pichetate permanent, prin rotaţie de cetăţeni care să ceară prefecţilor să transmită Guvernanţilor că este nevoie să renunţe la a mai face profit din TVA şi acciză!

Traian GUMINSKI