Amenzi in valoare de 45 812 400 de lei aplicate de ANRE
Ca urmare a studiului realizat de InfoCons cu privire la cheltuielile înregistrate şi activitatea desfăşurată în anul precedent de Autorităţile Naţionale pe diferite domenii de activitate cu abilităţi de control, în ceea ce priveşte Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, au reieşit următoarele:
În ceea ce priveşte personalul şi cheltuielile de personal, în cadrul ANRE îşi desfăşurau activitatea la 01.07.2016 281 de angajaţi pentru care este alocat un fond total de salarii de 66,650,350 lei. În ceea ce priveşte cheltuielile de consum, bugetul total alocat pentru perioada 1 Ianuarie 2015 – 1 Iunie 2016 a fost de 1,326,927.06 lei, cele mai mari costuri fiind înregistrate pentru plata carburantului, achiziţia de produse de birotică (hârtie, rechizite) şi pentru energia electrică, iar cele mai mici costuri pentru achiziţia de semnături electronice, abonamente la diverse publicaţii şi abonamente TV. În perioada 1 Ianuarie 2015 – 1 Iunie 2016, ANRE a făcut investiţii în valoare de 1,115,116.47 lei, cele mai mari fiind pentru achiziţie soft de analiză şi simulare Plexos, achiziţie de autoturisme şi achiziţie sistem de securitate firewall.
Costurile alocate pentru Departamentul Juridic au însumat 1,828,797 lei. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la plată cărora ANRE a fost obligată, acestea au fost stabilite şi achitate potrivit dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în perioada 1 Ianuarie 2015 – 1 Iulie 2016, ANRE a efectuat un total de 2,333 de controale în urma cărora au fost încheiate 1,171 de procese verbale de constatare şi sancţionare, fiind aplicate amenzi în cuantum de 45,812,400 lei. În urma controalelor efectuate, ANRE a făcut propuneri pentru aplicarea de măsuri complementare pentru suspendarea unor categorii de activităţi la 9 agenti economici, nefiind dispuse măsuri pentru închiderea activităţii unor operatori economici.
Din totalul sancţiunilor acordate în perioada 1 Ianuarie 2015 – 1 Iulie 2016, un număr de 154 de sancţiuni au fost contestate, dintre care 23 de cauze au fost soluţionate nefavorabil ANRE.
Principalele tematici de control au vizat:
verificarea modului în care sunt respectate condiţiile generale asociate licenţelor pentru:
exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice;
exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei termice produse în cogenerare;
prestarea serviciului de transport al energiei electrice;
prestarea serviciului de sistem;
administrarea pieţelor centralizate;
prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice;
activitatea de furnizare a energiei electrice.
distribuţia gazelor naturale;
furnizarea gazelor naturale, GNCV si GPL;
operarea Sistemului de Transport;
înmagazinarea subterană a gazelor naturale;
operare a conductelor din amonte;
verificarea modului în care sunt respectate condiţiile de valabilitate a atestatelor emise de ANRE pentru desfăşurarea activităţilor de proiectare, execuţie şi verificare a instalaţiilor electrice;
verificarea modului în care sunt respectate condiţiile-cadru de valabilitate a licenţelor pentru:
distribuţia gazelor naturale;
furnizarea gazelor naturale, GNCV si GPL;
operarea Sistemului de Transport;
înmagazinarea subterană a gazelor naturale;
operare a conductelor din amonte;
verificarea modului în care sunt respectate condiţiile de valabilitate ale autorizaţiilor emise de ANRE pentru desfăşurarea activităţilor de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale;
verificarea modului în care sunt respectate şi aplicate ansamblul de reglementari obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, sectorului şi pieţei gazelor naturale;
verificarea modului în care sunt respectate de către operatorii economici consumatori de energie, administraţiile publice locale, operatorii de servicii energetice, a obligaţiilor care decurg din Legea nr.121/18.07.2014 privind eficienţa energetică.
Operatorii economici care au făcut obiectul acţiunilor de control sunt:
titulari ai atestatelor, autorizaţiilor, licenţelor emise de către ANRE, pentru desfăşurarea activităţilor în:
sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare;
sectorul gazelor naturale,
consumatori de energie, administraţiile publice locale, operatorii de servicii energetice, cu obligaţii care decurg din Legea nr.121/18.07.2014 privind eficienţa energetică.