Alina Lupu se alătură echipei PSD Vâlcea

“Liberalismul modern este o politică de stânga, îndreptată în direcţia protecţiei sociale, atunci când vine vorba despre distribuţia beneficiilor sociale!”

PSD Vâlcea a reuşit un important transfer! Alina Lupu a anunţat că s-a alăturat grupului politic social-democrat. Una dintre cele mai apreciate femei din politica vâlceană, Alina Lupu a şocat lumea politică, în urmă cu câţiva ani, plecând din funcţia de consilier judeţean pentru a-şi apăra principiile.
“Eu cred că locul omului politic este în politică. M-am îndepărtat de acest domeniu numai pentru a reacţiona la o anomalie politică. Aplicarea bunului plac al unui grup restrâns împotriva unei decizii politice luate democratic de partidul meu: susţinerea unui coleg într-o funcţie administrativă. Am avut de-a face cu clasica formulă şeful face cum vrea el, nu cum vrea partidul, numai pentru că este şef. Am demisionat din funcţia deţinută atunci şi am demisionat, cum este corect, şi din partidul care lasă un şef să facă ce vrea el, că vrea el.
Nu înseamnă că am rămas indiferentă la evoluţiile politice locale, naţionale şi internaţionale. Politica se practică în multe feluri după ce ai debutat în ea şi se părăseşte, probabil, numai la capătul vieţii biologice. Am urmărit în ultimii trei-patru ani cum se formează noi grupuri în jurul unor noi idei politice naţionale, cu reprezentare la Râmnicu Vâlcea. Îmi plac proiectele noi şi nu rezist tentaţiei de a contribui la transpunerea lor în viaţa publică. Acestea s-au dovedit, din păcate, greoaie, fără energia necesară unui succes oarecare. A trebuit să mă retrag şi am făcut-o mereu în apropierea scenei politice locale, contribuind, pe ici, pe colo, cu expertiza pe care o am în organizare politică şi în creşterea, cu membri tineri, a organizaţiilor politice care m-au întrebat.
Am urmărit, în tot acest timp, evoluţia social-democraţiei în zona noastră. Eu vin în politică din zonă liberală. Marele sociolog cu origini vâlcene, Dumitru Drăghicescu, a scris, pe la 1921, o broşură pentru tinerii liberali, a cărei concluzie doctrinară este cea cunoscută de toată lumea bună a politicii mondiale: liberalismul modern este o politică de stânga, îndreptată în direcţia protecţiei sociale, atunci când vine vorba despre distribuţia beneficiilor sociale. Mă recunosc perfect în această descriere doctrinară, mai apropiată de social-democraţia europeană şi naţională decât de liberalismul macho practicat pe la noi. În plus, în urmă cu câţiva ani, am fost acceptată în una dintre cele mai mari reţele internaţionale de sprijinire a oamenilor aflaţi în nevoie şi am avut ocazia să-mi dezvolt această trăsătură personală şi să particip la acţiunile dedicate oamenilor aflaţi în suferinţă”, a declarat Alina Lupu.
Toate acestea mă fac să decid, astăzi, să mă alătur grupului politic social-democrat din municipiul şi din judeţul nostru. Este un grup care a evoluat şi mult şi foarte bine în direcţia practicării unei politici generale şi sociale din ce în ce mai sincronizate cu cea practicată în toată lumea civilizată. Cred că, alături de Constantin Rădulescu, liderul PSD Vâlcea şi de echipa lui foarte dinamică, pot contribui la modernizarea continuă a locurilor în care muncim şi în care trăim. Sunt convinsă că pot adăuga cu succes experienţa mea în comunicare politică la întărirea grupului de tineri care activează în acest partid şi care pot avea un rol decisiv în confruntările politice care urmează”, a declarat Alina Lupu.
Constantin Rădulescu: “Bun venit, Alina Lupu!”
“Sunt bucuros dar şi realmente onorat de prezenţa ta alături de mine… de noi! Cred în oamenii buni şi tu eşti unul dintre ei! Cred în generaţia noastră, care poate face politică fără ură şi cu gândul la a face bine pentru oameni!”, a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea.