Alimentarea cu apă finalizată în comuna Muereasca

Marţi, 5 iulie, am discutat, mai bine de o oră, la noul sediu al primăriei din Muereasca, cu primarul Ion Unugureanu, unul din cei mai experimentaţi şi eficienţi primari din judeţul Vâlcea.


Acesta ne-a detaliat, cu amănunte interesante, eforturile administraţiei locale de a dezvolta infrastructura comunei tranzitată anual de un număr foarte mare de oameni care vin să se roage la Mânăstirea Frăsinei, dar şi să îşi petreacă concedii la pensiuni din această superbă zonă montană.
Cea mai importantă investiţie din ultimii ani din comună a fost finalizată recent. Este vorba de alimentarea cu apă, care probabil urmează să fie predată în administrarea APAVIL luna viitoare şi care se întinde pe o lungime de 19 kilometri. Investiţia a fost realizată cu finanţare pe primul program PNDL şi a însemnat un efort financiar de peste 40 de miliarde.


“Nu a fost deloc uşor, suntem situaţi pe o zonă montană, vremea la noi e capricioasă, terenul este dificil, dar până la urmă proiectul a fost finalizat. Alimentarea trebuia să ţină seama de numeroasele poduri, drumuri dificile, sate risipite… am fi vrut să obţinem şi finanţarea pentru canalizare, dar până acum la ministere ne-au spus mereu că şi alte localităţi cu număr mic de populaţie au nevoie de investiţii şi că noi am primit deja fonduri importante pentru alimentarea cu apă ne spune primarul Ungureanu.
Acum în faza a doua a Programului Naţional de Dezvoltare locală administraţia din Muereasca speră să primească finanţare măcar pentru unul din cele trei proiecte importante depuse la Ministerul Dezvoltării. Este vorba de proiectul de canalizare a comunei, de cel privind modernizarea întregii reţele de drumuri comunale şi reabilitare şi de construirea unui pod în Muereasca de Sus care să facă legătura între drumul judeţean şi un sat în care locuiesc 30 de familii.


“În prezent singura cale de acces la sat, peste râul Muereasca, este un pod foarte vechi care este uzat şi deteriorat la ambele capete şi care nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Există pericolul real în cazul unor ploi abundente, urmate de revărsări de ape ca această cale să fie deteriorată grav şi să devină nepracticabilă. Avem nevoie de un pod nou în zonă, nu numai pentru localnici, dar avem nevoie şi de canalizare pentru că locuitorii din zonă au investit mult în proprietăţile lor, au construit case noi, au muncit în străinătate, au trimis bani acasă, şi-au dezvoltat proprietăţi frumoase cu bun gust pentru care plătesc impozite şi merită confort în aceste locuinţe aşa cum merită să circule şi pe drumuri modernizate fără a risca să-şi deterioreze autoturismele achiziţionate şi ele cu eforturi şi pentru care achită taxe statului şi administraţie. Noi avem obligaţia să facem cât mai multe proiecte şi să le întocmim cât mai bine ceea ce am şi făcut. Ideal ar fi să primim finanţare pentru toate să putem dezvolta întreaga zonă pentru că aici se poate face turism mult mai intens, iar turismul aduce venituri statului şi investiţiile pot fi ulterior amortizate”, ne-a precizat edilul şef al comunei Muereasca.

Traian Guminski