Alex Tache, fondatorul Casei Nest, a plecat la ceruri

Alex Tache, președintele fundației cu același nume, a plecat la ceruri, după o lungă suferință și după ce ani de zile s-a luptat cu o boală nemiloasă, la numai 35 de ani.
Suflet sensibil, optimist și cu o bunătate ieșită din comun, și-a dorit să ofere o casă pentru copiii care nu au avut niciodată sentimentul că aparțin vreunui loc. și le-a oferit casa NEST în comuna Galicea, acolo unde va fi depus și trupul neînsuflețit.
În anul 2007 Alex a fost diagnosticat cu cancer osos la femurul stâng.
Înființată în august 2016, Fundația Alex Tache dorește să consolideze spiritul civic și să participe la viața comunității locale prin activități caritabile. Scopul fundației este creșterea, formarea și educarea copiilor abandonați în stil familial.
Planurile sale de viitor vor fi continuate de oamenii din echipă.
Înmormântarea va avea loc joi, 29 decembrie 2022.

Mesajele emoționante curg pe pagina de socializare:
“Mi-e atât de greu să vorbesc despre tine la trecut Alex Tache…
Un OM atât de minunat, cu un suflet atât de frumos desenat, un OM încărcat de seninătate şi poftă de viaţă, un OM plămădit din bunătate, un OM pe care viaţa l-a supus la at\tea și atâtea încercări, un OM plin de zâmbet senin… un OM atât special….
De acolo de sus sper să zâmbești, văzându-ți visul îndeplinit. 🙏
Drum lin, Alex…. 😔” (Ana-Maria)

“Alex Tache a plecat la ceruri!
Toți copiii și tinerii din centrele de plasament sunt triști de plecarea lui Alex la doar 35 ani.
Condoleanțe familiei!🥲🥹
Dumnezeu să-l primească în Împărăția Lui!” (Mihai Ghebrea, directorul Casei Pinocchio)