Alertă la Mănăstirea Turnu! A fost sesizată prezența unui urs

Prin apel 112 a fost sesizată prezența unui urs în zona Mănăstirii Turnu. S-a dispus alertarea/informarea populației pe o rază de 5000 m prin sistemul RO Alert. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fata locului.
Mesajul Ro Alert transmis este:
“Atenție! Urs observat în zona Mănăstirii Turnu, din localitatea Călimănesti. Sporiți atenția! Nu vă expuneti pericolului! Evitati zona! În caz de urgență apelați 112! Inspectoratul pentru Situatii de Urgență al județului Vâlcea”
S-a luat legatura cu Parcul Național Cozia care a anuntat Ocolul Silvic Călimănești și cu Garda Forestiera Vâlcea. (ISU VÂLCEA)