Album monografic de excepție la Păușești Măglași

Locuitorii din comuna Păușești-Măglași au participat la un eveniment inedit pentru istoria localității, și anume lansarea unui album monografic, intitulat „Păușești-Măglași, istorie, artă și credință”.

Au fost prezenți clerici, reprezentanți ai instituțiilor de stat, județene și locale, oameni de cultură din București și Râmnicu-Vâlcea, locuitori ai comunei Păușești-Măglași. Evenimentul cultural a fost organizat de Primăria comunei Păușești-Măglași, Asociația „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, cu scopul de a pune în lumină povestea boierilor Păușești și a măglașilor de odinioară (moșneni sau țărani liberi, care în schimbul unor scutiri față de domnie, aveau obligația de a munci gratuit în ocne), istoria lor tumultoasă, obiceiurile tradiționale, dar mai ales roadele înțelepciunii populare și ale credinței acestor măglași. De aceea, prin osteneala doamnei Iuliana Mateescu, președinta Asociației „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”, a fost realizat și lansat albumul „Păușești-Măglași, istorie, artă și credință”, o carte de vizită pentru urmașii măglașilor de odinioară. Totodată, acest album cuprinde și informații despre mesajele textelor sfinte și ale cărților de înțelepciune pictate pe bisericile ctitorite de acești moșneni într-un stil iconografic care a preluat teme din iconografia brâncovenească.

„Vâlcea este un loc al culturii, așa precum a fost din cele mai vechi timpuri, iar însăși capitala sa, Râmnicul, a fost numită «capitala tiparului românesc», cu alte cuvinte este locul în care Dumnezeu Și-a pus degetul Său atât prin bogățiile naturale, precum ocnele de sare – preocupare de la care însuși locuitorii din acest sat își trag numele, izvoarele tămăduitoare, cât și prin mănăstirile tămăduitoare ale sufletului și prin bisericile atât de bogate în artă. Se vorbește despre Vâlcea că este județul cu cele mai multe mănăstiri, însă nu este așa, ci este județul cu cele mai multe biserici, care sunt monumente istorice, care au picturi exterioare minunate despre îndeletnicirile unor obști de moșneni. Acest județ oferă o paletă foarte mare de artă veche care face ca această zonă să se înnobileze și să fie fruntașă în ceea ce privește încercarea reprezentanților de instituții de a face din acest județ unul însemnat în ceea ce privește turismul religios. În fiecare sat există câte un monument istoric cu o poveste interesantă, iar dacă peste ocean se încearcă improvizarea unor povești pentru sărbători, întrucât nu au avut o istorie și monumente care să le confere o adevărată imagine a valorii, aici, în Vâlcea, se poate afla un mare tezaur. Istoria acestui loc din Păușești-Măglași reliefează arta bisericească din secolele XVIII-XIX, o pictură deosebită care face parte din Școala de pictură de la Teiuș-Bunești, care, precum spun cercetătorii în domeniu, are legătură cu arta brâncovenească, adică «cu ceea ce este mai sfânt în arta românească medievală»”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie. Evenimentul cultural, care a reunit în sala de festivități a Căminului cultural din comuna Păușești-Măglași, clerici, reprezentanți ai instituțiilor locale, oameni de cultură din București și Râmnicu-Vâlcea, face parte din proiectul „Te invit în țara ta!” al Asociației „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”.