Alarma se va da joi la Ioneşti! Pompierii vâlceni vor desfăşura un exerciţiu la depozitul de gaze lichefiate
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea desfăşoară joi, 23 martie, un exerciţiu de cooperare şi testare a “Planului de urgenţă externă în cazul producerii unui accident major în care sunt implicate substanţe periculoase” la depozitul de gaze lichefiate din Ioneşti, sat Bucşani.
La ora 11.11, se transmite semnalul „ALARMA LA DEZASTRE” – 5 sunete (impulsuri) cu durata de 16 secunde fiecare şi pauze intre ele de 10 secunde fiecare.
Terminarea exerciţiului va fi marcată de semnalul „ÎNCETAREA ALARMEI” – un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
În speranţa că cetăţenii din zonele vizate ne vor sprijini în desfăşurarea acestui exerciţiu, le mulţumim pentru înţelegere şi colaborare.
Delimitarea zonelor în cazul producerii unei explozii urmate de incendiu la rezervorul cu propan, stabiliă în funcţie de cantitatea depozitată şi factorii externi din această perioadă, este următoarea:
Zona de mortalitate ridicată – 400 m fata de centrul sferei.
Zona de leziuni ireversibile – 600 m fata de centrul sferei.
În astfel de situaţii, populaţia trebuie să respecte următoarele reguli de comportare şi acţiune:
– Urmaţi întocmai anunţurile făcute de autorități, făcute prin intermediul mass – mediei sau prin mijloacele de alarmare!
– Anunţaţi-vă vecinii şi prietenii despre pericolul de explozie(de preferinţă prin telefon)!
– Adăpostiţi-vă în locul stabilit şi etanşaţi toate intrările şi ieşirile pentru a evita pătrunderea agentului inflamabil! Dacă adăpostirea se face în propria casă sau apartament, etanşaţi toate uşile şi ferestrele şi rămâneţi într-o cameră cu cât mai puţine uşi şi ferestre!
– Opriţi toate ventilatoarele şi instalaţiile de aer condiţionat!
– Ţineţi la îndemână mijloacele de protecţie respiratorie şi folosiţi-le dacă este cazul!
– Asiguraţi-vă că aveţi acces la rezerva de apă şi alimente!
– Nu părăsiţi locul de adăpostire până nu se anunţă că acest lucru este posibil!
Dacă sunteţi surprins în afara locuinţei:
– Nu intraţi în panică, de cele mai multe ori în cazul accidentelor majore victimele din rândul populaţiei civile au apărut ca urmare a panicii;
– îndreptaţi-vă spre cel mai apropiat adăpost!
– Respectaţi restricţiile de circulaţie şi acces!
– Evitaţi deplasarea pe direcţia vântului, deplasaţi-vă perpendicular pe direcţia lui!
– Nu utilizaţi surse de foc!