Al doilea trasfer de marcă la SCM – Maren Nyland Aardahl sub comanda lui Pera

SCM a anunțat un nou transfer de marcă. Maren Nyland Aardahl se va alătura echipei noastre începând cu noul sezon. Este născută în 2 martie 1994, la Trondheim, joacă postul de pivot și are 183 cm înălțime. Este absolventă a facultății de Științe Economice, are 26 de ani și a mai jucat pentru Byasen Handball și SG BBM Bietigheim. În actualul sezon al EHF Champions League a înscris 20 de goluri. Maren este foarte încântată că va juca pentru echipa noastră: “Sunt nerăbdătoare să mă alătur în această vară echipei SCM Ramnicu Vâlcea. Cred că am luat cea mai potrivită decizie. Vâlcea este următorul pas în cariera mea! Sper din tot sufletul să fie bine pentru toată lumea. Am văzut că strategia antrenorului Florentin Pera este bazată pe o apărare solidă, puternică în zona centrală. Cred că pot să mă încadrez la acest proiect”. (G.C.)