Al doilea eșec în Liga Campionilor pentru SCM

Campioana României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a înregistrat al doilea eșec consecutiv în grupele Ligii Campionilor.

Elevele lui Florentin Pera s-au deplasat în Muntenegru pentru întâlnirea cu Buducnost, o fostă câștigătoare a trofeului și au dominat în primele 20 de minute. Gaazdele au revenit în finalul primului mitan și au intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri, 13-10. În repriza secundă muntenegrencele au fost mai bune și după 15 minute de la reluare și-au agigurat victoria, în condițiile în care echipa noastră a marcat doar de două ori. La final a fost 23-19 pentru Buducnost dar SCM rămâne pe loc de calificare, cu șanse reale de a ajunge în grupele principale ale Ligii Campionilor. (G.C.)