Afacerile “gri” au devastat Vâlcea

Suntem unul din judeţele cu cei mai mulţi salariaţi angajaţi la salariul minim în acte, la program de două sau patru ore în hârtii. Suntem judeţul cu mii de firme care în acte nu înregistrează profit sau din contră, înregistrează pierderi. De fapt suntem judeţul cu muncă la “gri” la greu, cu mii de salariaţi transformaţi în nişte sclavi care peste câţiva ani vor solicita ajutoare sociale.

“Eveniment Vâlcean” a militat încă de la înfiinţare pentru combaterea afacerilor la gri din Vâlcea şi mai ales pentru crearea de locuri de muncă. Suntem un judeţ în care există potenţial pentru creşterea locurilor de muncă, dar şi a veniturilor. Numai că slăbiciunea administraţiilor locale combinată cu incompetenţă, lene, prostie sau corupţie în rândul funcţionarilor din primării, ITM, ANAF, OPC etc. a dus la perpetuarea unui fenomen extrem de periculos şi la extinderea lui. Iar ţara noastră mai are o problemă. Lipseşte o legislaţie clară care să îi pună la punct pe cei care cheltuiesc mult mai mult decât declară că au câştigat.
Vom încerca să atragem în campania noastră şi alte mijloace mass media din judeţ. În 2016 le vom da date mură în gură celor care ar trebui să rezolve această problemă. Vom publica informații concrete despre unele societăţi, documente, vom indica martori care trebuie audiaţi sau cărora trebuie ca cei în drept să le solicite declaraţii. Vom merge până acolo încât vom publica fotografii cu locaţiile în care se fac afaceri la “gri”.
Şi vom face acest lucru indiferent cât de apropiaţi ne sunt unii din cei care fac asemenea operaţiuni sau din ce partide fac parte.
Sunt patroni care declară că au salarii sau venituri de câteva sute de lei pe lună. Dar se plimbă cu maşini străine, locuiesc în imobile ultraamenajate, călătoresc frecvent în străinătate, întreţin mai mulţi copii, neveste, amante, concubine, se îmbracă în haine scumpe şi sunt clienţi frecvenţi ai restaurantelor din oraş. Sunt mii de oameni care au contracte pe două sau patru ore, dar lucrează în realitate 10-12 ore pe zi. Sunt sute de magazine, alimentări, restaurante, buticuri în care salariaţii sunt nişte sclavi moderni. În defavoarea statului, a clienţilor, a comunităţii, îi obligă să lucreze multe ore peste programul normal, dar şi în zilele declarate sărbători legale sau zile libere. Aceşti oameni în disperarea lor după un loc de muncă acceptă şi faptul că nu li se acordă niciodată concediu de odihnă decât în acte. Toate aceste lucruri, noua clasă de îmbogăţiţi le face doar pentru a nu mai angaja oameni. Patronii se plâng de taxe mari pe forţa de muncă, dar aceste taxe cresc mereu deoarece în sistem nu există contributori câţi ar trebui. Practica celor care se complac în ilegalităţi afectează grav şi afacerile corecte unde patronatul respectă toate drepturile unui salariat, inclusiv programul normal de lucru de 5 zile pe săptămână şi 8 ore pe zi.
Întregul oraş este parazitat de afaceri ilegale, iar multe din acestea sunt deja cunoscute de toată lumea, dar nimeni nu ia vreo măsură. Tot oraşul ştie de exemplu că patronii firmelor de taxi din oraş nu fac decât să închirieze autoturisme şi că nu dau salariaţilor nici un salariu. Sute de taximetrişti lucrează până la epuizare, dar au contracte de muncă de 2 sau 4 ore pe zi şi mai cer şi ajutoare sociale sau ajutor de încălzire. Afacerea cu taximetrele este cea mai nenorocită afacere gri la vedere din oraş şi este revoltător că nimeni nu schimbă legislaţia în domeniu şi nu pune lucrurile la punct. Viaţa trecătorilor şi pasagerilor este pusă zi de zi în pericol pentru că şoferii nu au zile libere, nu au concedii de odihnă şi lucrează foarte multe ore. Este inadmisibil ca transportul de marfă pe TIR să reglementeze exact numărul orelor de muncă pentru un şofer, dar în schimb în transportul de persoane fiecare să poată face ce vrea. Dacă iei un taxi la ora 5 dimineaţa ai toate şansele să fie condus de un om care lucrează de la ora 9 a zilei anterioare, care nu a avut nici un concediu în ultimii 4-5 ani şi care are un contract de muncă încheiat în bătaie de joc pe 2 ore pe zi.
În sistemul privat din Vâlcea nimeni nu respectă drepturi salariale logice cum ar fi plata orelor suplimentare, plata dublă a orelor lucrate în zilele declarate libere, sporul de vechime sau sporul de noapte.
Sute de restaurante sau magazine obligă salariatul (în marea majoritate femeile sunt cele mai afectate de astfel de patroni) să lucreze două zile de dimineaţă până seara şi două zile libere. De fapt un astfel de salariat lucrează aproximativ 16 ore pe zi, uneori şi mai mult, două zile consecutiv. În cea de a doua zi de tură omul este aproape doborât de oboseală mai ales la sfârşitul programului, iar atenţia lui faţă de client precum şi viteza de lucru scade. În realitate un astfel de salariat lucrează ca şi cum ar lucra 365 de zile pe an, zi de zi câte 8 sau 9 ore. Şi primeşte în schimb salariul minim. Iar patronii care evită angajarea unui personal suficient prin astfel de mijloace ce fac? Păi fac bine. Se plimbă prin concedii: vara pe litoral şi iarna la schi. Poartă haine scumpe, îşi măresc numărul proprietăţilor, îşi ţin copii la studii în condiţii deosebite. Sunt clienţi ai cazinourilor sau hotelurilor de lux. Îşi bat joc de lege, de stat, de comunitate şi de oameni. Şi îşi mai bat joc şi de presă când au ocazia sau le sugerează unor patroni din presă să ajungă şi ei infractori.
Judeţul nostru este devastat de astfel de animale de pradă. Îmbogăţirea lor se face pe spinarea unor comunităţi afectate de şomaj. Lăcomia lor distrugătoare nu ar avea finalitate dacă în sistem, mai ales în ITM, nu ar lucra funcţionari care nu se implică sau care nu ştiu să aplice legea. Statul a angajat în acest an mii de oameni tineri la ANAF şi i-a pus să alerge după amenzi. De multe ori au fost amendate firme şi mici întreprinzători care supravieţuiesc cu greu. Dacă ANAF şi cei de la ITM ar colabora până la a obliga fiecare firmă din oraş să respecte programul de lucru al salariaţilor şi să angajeze personal atât cât este necesar nici nu ar mai fi nevoie de amenzi. Veniturile la stat ar creşte brusc!
Noi vom încerca să îi ajutăm pe cei care trebuie să facă ordine în acest haos din judeţul nostru!

Traian GUMINSKI