Administraţia din Vlădeşti va construi un bazin de înot şi un complex balnear turistic

Consilierii Judeţeni au aprobat în cadrul şedinţei de luni, 26 noiembrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea realizării investiţiei “Bazin de înot în comuna Vlădeşti” şi acordul de Parteneriat între Comuna Vlădeşti şi Judeţul Vâlcea.

Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, a dat explicaţii consilierilor referitoare la acest proiect:
“Primăria Vlădeşti vrea să construiască prin Compania Naţională de Investiţii un bazin pe terenul pe care se află fosta staţie de asfalt. În zonă s-au descoperit ape sărate cu proprietăţi balneare. Este o zonă mare care permite construcţia unui Complex turistic Balnear şi se află la doar o aruncătură de băţ de Râmnicu Vâlcea pe valea Olăneştiului. M-am gândit să ne asociem pentru că este păcat să nu dezvoltăm această zonă. Probabil va dura ceva timp, procedurile birocratice sunt mari, dar merită să facem aceste demersuri acum”.

Traian Guminski