Activitate intensă pentru senatorul Bogdan Constantin Matei în 2018
Vâlceanul Bogdan Constantin Matei, numit ministrul al Tineretului și Sportului, a avut o activitate intensă în perioada în care a fost senator. În plus, tânărul politician a fost membru în trei comisii de prietenie, cu Arabia Saudită, Italia și Irlanda.
Bogdan Matei a luat cuvântul în plenul Senatului României de 9 ori, intervențiile sale fiind apreciate de colegii parlamentari. De asemenea, a avut o întrebare oficială adresată Ministrului Ioan Vulpescu, referitoare la Finalizarea Programului de național de restaurare la Schitul Jgheaburi Stoenești. Și o interpelare a avut reprezentantul PSD Vâlcea, adresată Ministerului Finanțelor Publice vizată fiind finanțarea a 532 de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult. În fine, Bogdan Matei a contribuit la 86 de inițiative legislative. (G.C.)