Acţiuni de control şi prevenire ale Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea
În perioada 20-22.09.2019, Direcţia Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea a participat, alături de Poliţia Română şi de Jandarmeria Română, la o serie de controale efectuate pe raza municipiului în vederea respectării ordinii şi liniştii publice, a programului de funcţionare al agenţilor economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică şi a normelor care reglementează desfăşurarea actelor de comerţ în târguri.
Astfel, în data de 20.09.2019, în intervalul orar 09.00 – 11.00, a fost efectuată o verificare a comercianţilor din zona Târgului Goranu cu privire la respectarea Legii 12/1990, republicată şi actualizată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, a HCL nr. 339/227/2016 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţelor agroalimentare, bazarelor, târgurilor şi oboarelor din municipiu şi a Legii nr. 61/1991, republicată şi actualizată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare. A fost aplicată o sancţiune în cuantum de 100 lei pentru consumarea de băuturi alcoolice pe domeniul public.
În data de 21.09.2019, în intervalul orar 22.00 – 24.00, a fost efectuată o verificare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică pe raza municipiului cu privire la respectarea programului de funcţionare, a programului muzical, deţinerea autorizaţiei de alimentaţie publică şi respectarea ordinii şi liniştii publice. Nu au fost identificate nereguli.
În data de 22.09.2019, în intervalul orar 08.00 – 12.00 a fost efectuată o verificare a comercianţilor din zona Târgului Râureni şi a Târgului Goranu. În zona Târgului Râureni a fost aplicată o sancţiune de 100 lei pentru nerespectarea Regulamentului târgului (nerespectarea spaţiului alocat unui comerciant), o sancţiune de 100 lei pentru nerespectarea regimului de circulaţie/staţionare a autovehiculelor în interiorul târgului şi o sancţiune pentru utilizarea unui cântar pentru care comercianţii nu deţineau verificare metrologică valabilă. În zona Târgului Goranu au fost avertizaţi verbal comercianţii care nu expuneau marfa strict în limitele locurilor alocate de administraţia târgului şi s-a solicitat tuturor să menţină curăţenia în zona în care îşi desfăşoară activitatea. Totodată, în zona celor două târguri, lucrători din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale au aplicat 11 sancţiuni pentru nerespectarea OUG nr. 195/2002, republicată şi actualizată, privind circulaţia pe drumurile publice pentru staţionare/parcare neregulamentară. De asemenea, pentru aceleaşi fapte au fost aplicate 20 de invitaţii în parbrizul autovehiculelor parcate neregulamentar şi ai căror utilizatori nu erau prezenţi.