Acțiuni culturale de anvergură în Vlădești
În urmă cu două luni în Vlădești a fost organizată o primă expoziție de fotografie etnografica acțiune sprijinită de primăria Vlădești și care s-a bucurat de o reală audiență.
Vineri, azi, 8 septembrie, în cadrul activităților menite să dezvolte latura culturală a comunei limitrofe municipiului, s-a mai făcut un pas prin inițierea proiectului de expunere de fotografie veche, proiect ce va fi dezvoltat și prezentat în mai multe etape. O parte dintre consilierii locali și angajați ai primăriei, precum și voluntari au pregătit și prezentat câteva fotografii și obiecte din Vlădeștiul de odinioară.
“A fost un prilej bun să ne aducem aminte cum trăiau bunicii și străbunicii noștri. Mi-am propus să facem cunoscute o parte din tradițiile și ocupațiile străvechi și, propun să numim acest proiect “Zestrea bunicilor”. Un pas foarte important s-a și făcut prin includerea localității noastre pe “Ruta Culturală a Ceramicii”, proiect susţinut de Comisia Europeană. În cadrul acestui proiect de promovare a localității, ne propunem o următoare întâlnire la jumătatea lunii octombrie, prilej cu care vom prezenta, printre altele, un film despre costumul popular din Vlădești. În luna decembrie voi aduce o expoziție de la Biblioteca Națională București, expoziție care prezintă în imagini și texte momentele pregătitoare intrării României în Primul Război Mondial și desfășurarea evenimentelor până în anul 1917. Este o inițiativă de celebrare a Marii Uniri de la 1918 – în contextul în care, la anul, se împlinesc 100 de ani de la acest eveniment istoric”, a declarat Adrian Cosac, primarul localității Vlădești.