Acțiunea „Avem același sânge” a revenit la Mihăești!

“La începutul anului, ne-am alăturat campaniei naționale „Avem același sânge”, inițiată de Digi 24, și am organizat, la Mihăești, prima acțiune de donare sânge din județul Vâlcea.
Am promis atunci că vom continua să organizăm astfel de acțiuni pe tot parcursul anului și ne-am ținut de cuvânt.
Au urmat acțiuni în Băbeni, Horezu, Băile Olănești, Ocnele Mari și luni, 4 decembrie, ne-am întors la Mihăești cu o nouă acțiune de donare sânge, la care am avut un număr mare de donatori.
Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături în desfășurarea acestor acțiuni, domnilor primari pentru găzduire și implicare, spitalelor aflate în coordonarea CJ Vâlcea pentru sprijin, dar și oamenilor buni care au răspuns chemării noastre și au donat sânge.
Vom continua, și în anul 2024, această campanie de a face bine și de a salva vieți”, a precizat
Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.