Acţiune ecologică a primăriei Guşoeni
Consilierii locali și funcționarii primăriei, cu sprijinul elevilor școlii gimnaziale și a cadrelor didactice, au desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a zonei adiacente Drumului Național DN 67B, pe porțiunea nelocuită dintre Gușoeni și Măciuca în ziua de joi, 1 aprilie 2021.
Primarul și inițiatorul acestei acțiuni, Nicolae Concioiu, a primit sprijinul elevilor din Gușoeni, aflați în vacanța de primăvară a sărbătorilor pascale, cadrelor didactice și aparatului propriu de specialitate, care s-au mobilizat și au reușit să colecteze cca. 7 tone de deșeuri reciclabile.
Proveniența acestor deșeuri este ușor de identificat în sarcina persoanelor care tranzitează localitatea noastră, însă foarte greu de stabilit indivizii care practică astfel de gesturi ce nu fac deloc cinste unei țări europene.
Primarul Nicolae Concioiu adresează rugămintea cetățenilor, ca în cazul în care surprind astfel de persoane, să se adreseze primăriei sau organelor abilitate, pentru a putea fi sancționate asemenea gesturi, nedemne.
“Dorim să mulțumim celor prezenți la această acțiune, pentru implicare și spiritul civic de care au dat dovadă și totodată, le adresăm rugămintea continuării acestei campanii de strângere a deșeurilor reciclabile din zonele în care frumusețea naturii este pătată de aceste deșeuri”. ( T.G.)