Accident rutier pe DN / Bujoreni! Două tinere rănite
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.N. 7, pe raza comunei Bujoreni noaptea trecută, în jurul orei 01.30.
Din primele verificări, poliţiştii rutieri au constatat că G.A.I, de 26 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism pe direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea, iar la kilometrul 181 + 630 de metri, deplasându-se pe banda 2, din cauza neadaptării vitezei de deplasare, pe carosabil umed, intr-o curbă la stânga, deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, spre dreapta, intrând în şanţ. În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea uşoară a două pasagere din autoturism, respectiv M.A.F., de 18 ani, din comuna Roşiile şi N.A.M., de 19 ani, din comuna Perişani, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi a stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.