Accesul spre Schitul Jgheaburi de la Stoenești se va face pe asfalt
Cine a vizitat măcar pentru câteva ore Schitul Jgheaburi de la Stoenești poate să spună că s-a simțit într-un colț de rai, mai aproape de Dumnezeu. Frumusețea locului, florile plantate în toată curtea, slujbele emoționante, totul contribuie la o stare de bine greu de egalat în alte lăcașe de cult care din păcate au devenit mult prea comerciale. Ei bine, drumul către schit este și el unul deosebit, pe cărări răcoroase, printre păduri de o frumusețe aparte. În acest moment accesul cu mașina este posibil, dar anevoios, și conducerea primăriei cunoaște și va rezolva problema. Astfel, cu finanțare cu AFIR, se va asfalta în totalitate drumul de acces spre Casa Domnului și, mai mult ca sigur, numărul turiștilor care vor decide să viziteze Schitul Jgheaburi va crește considerabil.