ABA OLT încheie anul 2018 cu investiții realizate în 18 lucrări importante

Joi, 13 decembrie, la sediul ABA Olt din Râmnicu Vâlcea a avut loc ședința de Comitet de Bazin Olt, în cadrul căreia au fost prezentate de către conducerea ABA modul de realizare al programului de investiții al instituției în anul 2018 și propunerile de realizare a lucrărilor pentru anul 2019.

Ședința a fost prezidată de prefectul Florian Marin. La ședință au fost prezenți: președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu,domnul deputat Vasile Cocoș, doamna Aurora Gherghina, subprefectul județului Vâlcea, domnul Marcel Constantin Luca, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, primarii localităților Băbeni, Vaideeni, Milcoiu, Dănicei și Stoilești, precum și alți șefi de instituții și personal tehnic al ABA Olt.
Au adresat mesaje celor prezenți domnul Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea și domnul deputat Vasile Cocoș, care au scos în evidență rezultatele bune obținute de ABA Olt în acest an, numărul mare de lucrări realizate în aria de competență ca și buna colaborare a instituției atât cu administrația județului cât și a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar și a UAT-urilor din județ.


Directorul ABA Olt, Ștefan Prală, a fost felicitat de prefect și colegii acestuia, pentru lucrările realizate, în baza hotărârilor CJSU Vâlcea, cu fonduri guvernamentale în Băbeni, Vaideeni și Milcoiu, ca și pentru ireproșabila organizare a ședinței.
ABA Olt va continua și anul viitor să execute lucrări importante pentru repararea unor pagube produse de inundații și pentru a preîntâmpina noi calamități.

Traian GUMINSKI