A.N.I. l-a declarat în stare de incmpatibilitate pe Milorad Cumpănășoiu, primarul orașului Berbești!

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul primarului orasului Berbesti, liberalul Milorad Cumpanasoiu:

CUMPĂNĂŞOIU ION MILORAD,
Primar şi fost Consilier Local al Oraşului Berbeşti, Judeţul Vâlcea INCOMPATIBILITATE
În perioada 10 iunie 2017 – 10 mai 2018, a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi funcţiile de Director şi Manager în cadrul unei societăţi comerciale al cărei acţionar unic este Consiliul Judeţean Vâlcea.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003
“art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: … funcţia de … director… manager … la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interese judeţean ori înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului judeţean … în cazul consilierului local …”;

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.