Partidul Socialist Român susţine programul de guvernare PSD

Membrii și simpatizanții Partidului Socialist Român au fost surprinși, în mod plăcut, de programul electoral al PSD-ului care, printr-o serie de propuneri făcute și susținute de domnul Liviu Dragnea, are o pronunțată culoare comunistă, ceea ce i-a determinat, pe mulți dintre votanți, să și voteze acest program. E adevărat că așa-zisele programe electorale, ale liberalilor și ale USRiștilor sau ale Băsiștilor, sunt, în mare parte, tot de culoare roșie, dar domnul Dragnea a reușit să fie mult mai convingător.

Având în vedere că și programul de guvernare insistă să mențină prevederile programului electoral îi fac pe mulți alegători care și-au dat votul, să fie bucuroși că au votat cu comuniștii, știut fiind că ei, comuniștii, erau foarte serioși și atunci când promiteau ceva se țineau de cuvânt.
Totuși, Partidul Socialist Român este destul de reținut având în vedere că, pe lângă faptul că sunt și unele prevederi capitaliste care nu vor face bine României, promisiunile de tip comunist nu pot fi îndeplinite prin măsuri capitaliste.
De aceea, atragem atenția domnului Dragnea și actualului Guvern asupra a două lucruri foarte importante.
1. Proprietatea este cea care îi dă capacitatea proprietarului să ia hotărâri și, în același timp, proprietatea generează cele mai mari venituri. În speranța că actualul Guvern împărtășește cele două axiome, atunci, prima măsură pe care ar trebui să o ia ar fi aceea de a NU mai înstrăina nicio proprietate publică sau privată a statului și, în același timp, ar trebui să facă tot ce e posibil pentru a readuce în proprietatea statului tot ce s-a înstrăinat în mod ilegal.
2. Statul NU este administrator, statul, adică noi toți, suntem proprietari. Administratori sunt ei: miniștri, primul ministru, parlamentarii, prin modul în care legiferează, președintele României și toți conducătorii autorităților, instituțiilor și unităților statului. Ceea ce înseamnă că EI, ca persoane fizice, vor fi responsabili pentru ceea ce se va întâmpla într-o eventuală administrare incompetentă sau frauduloasă.
Deocamdată, ne limităm numai la aceste precizări, dar vă informăm că, din acest moment, vom traduce programul de guvernare într-un adevărat limbaj socialist care poate încununa cu succes împlinirea lui.
Sunt unii, răutăcioși, care cataloghează actualul guvern, ca urmare a unor prevederi din programul de guvernare, guvern comunist, ceea ce nu trebuie să-i supere pe guvernanți, comuniștii fiind singurii care au reușit să construiască o țara modernă și, în plus, comuniștii se țineau de cuvânt, ce promiteau, cu siguranță, realizau.
Până când va veni timpul să vorbim despre faptele guvernanților, NOI, socialiștii, le dorim succes!
Președinte,
Dr. ec. Constantin ROTARU