FOTO Incendiu la o casă din Șirineasa. Pompierii au intervenit rapid pentru a preveni extinderea focului

Pompierii militari vâlceni au intervenit în această dimineață de vineri, 6 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din lemn, în localitatea Șirineasa. La momentul anunțării evenimentului exista pericolul ca flăcările să se extindă la casele din apropiere.

La fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea. În sprijinul echipajelor au intervenit și reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șirineasa, precum și o echipă DEO.
Potrivit pompierilor, intervenția rapidă a făcut ca incendiul să fie limitat înainte de a produce pagube importante.

„Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, intervenția promptă și profesionistă a pompierilor militari ducând la salvarea locuinței”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea.

În urma incendiului, au fost afectate aproximativ 8 metri pătrați din locuință, însă restul casei a fost salvat. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Conform pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un coș de fum izolat necorespunzător.