Străzi asfaltate, ulițe pietruite și proiecte în așteptarea avizelor de mediu la Lăcusteni

În comuna Lăcusteni, lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere continuă într-un ritm susținut. Primarul Cosmin Bocşaru a anunțat că se află în procedură de obținere a avizelor necesare de la Agenția pentru Protecția Mediului, condiție esențială pentru demararea proiectării și execuției lucrărilor de asfaltare a unor drumuri locale.

Printre prioritățile administrației locale se numără și turnarea celui de-al doilea strat de asfalt în satul Ciobănești, unde au fost deja realizate lucrări preliminare. De asemenea, vor fi refăcute și străzile Herăști, Mazili, Inelului și Mirioara, acolo unde anterior s-au executat lucrări de canalizare.

„Suntem în faza de avizare și sperăm să începem cât mai curând lucrările propriu-zise. Infrastructura rutieră rămâne una dintre prioritățile noastre, mai ales în zonele unde au fost intervenții la rețelele de utilități”, a declarat primarul Cosmin Bocşaru.

Până la demararea marilor proiecte, administrația locală nu a stat pe loc. Din bugetul propriu, primăria a intervenit punctual și a realizat lucrări de pietruire pe mai multe ulițe din comună, pentru a asigura condiții decente de circulație, mai ales în sezonul ploios.

Modernizarea drumurilor este un pas important pentru creșterea calității vieții în Lăcusteni și pentru facilitarea accesului către zonele agricole și gospodăriile izolate. Administrația locală promite să continue investițiile, în funcție de fondurile disponibile și de sprijinul guvernamental.

(T.G.)